ARR a dat publicităţii, miercuri, un comunicat în care a anunţat rezultatele parţiale ale cercetărilor deschise în cazul accidentului petrecut marţi pe o trecere de pietoni din Oradea. Acesta s-a produs în urma faptului că şoferul unei autobasculante a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi a lovit patru pietoni care se angajaseră să treacă, regulamenar, strada.

Potrivit comunicatului, autobasculanta efectua un transport de cărămidă de la un depozit aflat în municipiul Oradea către un client. "Controlul efectuat a scos la iveală faptul că operatorul de transport nu deţinea licenţă de transport, iar vehiculul nu deţinea copia conformă a licenţei de transport", se arată în informarea de presă.

În urma verificărilor făcute de ARR, s-a constatat că vehiculul efectua operaţiuni de transport nelicenţiate, astfel că şoferul autobasculantei a fost amendat. Totodată, s-a luat şi măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului prin reţinerea plăcuţelor şi a certificatului de înmatriculare pe o perioadă de 6 luni.

ARR Bihor va întocmi un raport preliminar de accident, urmând ca apoi să facă investigaţii suplimentare, la finalul cărora va fi întocmit un raport complet. "În funcţie de alte constatări, se vor lua măsurile care se impun conform competenţelor ARR", se mai arată în comunicat.

Trei femei, dintre care una însărcinată, plus copilul acesteia în vârstă de nici patru ani, au fost lovite de o autobasculantă care nu a oprit la timp în faţa unei treceri de pietoni din cartierul Nufărul, în apropierea complexului comercial Lotus, cu toate că avea roşu la semafor. Victimele sunt în afara oricărui pericol.