Societatea locală de transport în comun a anunţat, joi, că, începând din 28 mai, autobuzele care circulă pe liniile 19 şi 23 nu vor mai intra în parcarea mallului Oradea Shopping City, mergând astfel în acea zonă doar la celălalt centru comercial de peste drum, ERA Shopping Park.

Decizia a fost luată de societatea de transport în comun împreună cu reprezentanţii Oradea Shopping City. Potrivit acestora, nu s-a mai considerat necesară intrarea curselor OTL şi în parcarea mallului OSC deoarece acestea nu aduceau oricum prea mulţi vizitatori şi posibili clienţi.

Oricum, autobuzele liniilor 19 şi 23 vor merge în continuare pe traseele Carrefour Era - Dacia Pasaj / Dacia Pasaj - Carrefour Era, prima, respectiv Carrefour Era - Piaţa Cetăţii / Piaţa Cetăţii - Carrefour Era, cea de-a doua.

Este de precizat că cele două linii au fost înfiinţate şi susţinute financiar în parteneriat cu cele două centre comerciale de la ieşirea din oraş spre Arad. Acum, înţelegerea a rămas valabilă doar în cazul ERA Shopping Park.

Pe de altă parte, OTL a anunţat tot joi că, din 1 iunie, linia 21 N se suplimentează cu o cursă care va pleca la ora 6 din staţia Auchan.