Visaţi cumva la autostradă în viaţa asta? Visaţi în continuare! Lucrările în Bihor au şanse puţine să pornească în viitorul apropiat şi ca urmare a faptului că, în zona Fegernic, există o populaţie de popândăi, pentru protecţia cărora trebuie luate măsuri suplimentare de construcţie la autostradă.
Să protejăm popândăii
Digi24.ro scrie, joi, că realizarea autostrăzii va trebui făcută cu respectarea câtorva condiţii de mediu pentru protecţia speciei Spermophilus Citellus, cunoscut în limbaj popular drept popândău.
Potrivit sursei citate, care indică studii de mediu, popândăii, al căror număr ar varia între 100 și 500 (!), se găsesc în zona "Pajiştea Fegernic", site Natura 2000. Astfel, populaţia de popândău din cadrul sitului Natura 2000 "Pajiştea Fegernic" reprezintă între 0,28% şi 1,19%, spun specialiştii de mediu, arată Digi24.ro.
O firmă de consultanţă pe probleme de mediu informează într-o notă că aceştia sunt animale cunoscute pentru "comportamentul timid". Existenţa zgomotelor şi vibraţiilor provocate de maşini vor pune în pericol populaţia de popândăi spune Consiliul Judeţean Bihor care, într-un aviz dat proiectului, cere implementarea unor măsuri de protecţie. Dar tot autorităţile recunosc că autostrada nu este singura problemă a popândăilor. În zonă s-au înmulţit mormanele de gunoaie care atrag câinii şi pisicile, duşmani ai popândăilor.
"Pentru reducerea intensităţii impactului, este absolut necesară realizarea unui rambleu cu păstrarea unei deschideri de minim cinci metri de tipul unui podeţ cu prescripţii de gestiune suplimentare conform soluţiei B propuse, precum şi amplasarea de bariere anti zgomot şi anti vibraţii (panouri anti zgomot şi anti-vibraţii) pe tronsonul de autostradă care traversează situl Natura 2000 "Pajiştea Fegernic", luându-se în considerare şi un buffer de 100 de metri în proximitatea limitelor în care autostrada intersectează situl Natura 2000", cer autorităţile locale într-un document adresat Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
În total, au fost analizate 5 variante de protecţie a popândăilor, însă autoritățile s-au oprit la cea descrisă.
Măsurile de protecţia sunt draconice. Se va amplasa plasă rabitz pe 4 kilometri care să împiedice intrarea popândăilor pe autostradă, iar cosirile se vor face târziu, astfel încât animalele să se poată ascunde în materialul vegetal şi să se hrănească.
Ecoductul prin care popândăii vor traversa autostrada va trebui iluminat discret cu leduri alimentate solar, astfel încât să fie văzut de animale. "Iluminarea difuză (cu ajutorul ledurilor de intensitate redusă, alimentate de la panouri solare) a deschiderii (podeţului) dintre latura estică şi cea vestică a sitului, permiţând utilizarea acesteia ca ecoduct pentru această specie", propune firma de mediu, conform Digi24.ro.
UPDATE: Consiliul Judeţean invocă reglementările legale
Printr-o precizare trimisă presei, vineri, prin intermediul purtătorului de cuvânt, Consiliul Județean Bihor spune că avizul nr. 077/06.06.2017 privitor la Proiectul ”Autostrada Brașov-Borș, sector Ogra-Borș” a fost acordat condiționat fiiindcă s-ar fi respectat astfel "întru-totul reglementările europene privind protecția mediului înconjurător și legislația națională din domeniu".
"Condițiile enumerate în Aviz atrag atenția asupra necesității respectării legislației în vigoare, și nici într-un caz nu trebuie considerate un impediment în calea construcției tronsonului ce traversează județul Bihor, instituția Consiliului Județean Bihor considerând prioritar (!) construcția acestui proiect", arată informarea semnată de Adrian Simon.