În primele 18 zile din acest an, echipajele Salvamont-Salvaspeo Bihor au intervenit de peste 30 de ori la accidente petrecute pe pârtiile de schi din județ, un număr mai mare de solicitări față de alte sezoane reci.
„Majoritatea intervențiilor din acest an au fost accidente de schi, în urma cărora victimele au suferit diferite fracturi”, a declarat șeful Salvamont-Salvaspeo Bihor, Pinter Istvan, luni, pentru BIHOREANUL.
În Bihor, se schiază la Vârtop și la Stâna de Vale, ambele domenii fiind bine întreținute, potrivit salvatorilor montani. „De cele mai multe ori, accidentele s-au petrecut pentru că au fost neatenți sau nu au avut suficientă experiență”, a mai spus Pinter. Niciun accident nu a fost deosebit de grav, cu victime inconștiente, dar toate au fost dureroase pentru cei implicați.
Ținând cont de numărul mare de intervenții, salvamontiștii au transmis luni, pe pagina lor de Facebook, o serie de recomandări pe care amatorii de sporturi albe să le respecte, ca să fie în siguranță.
Printre altele, schiorilor li se cere să fie precauți, să poarte echipamente de protecție și să își adapteze viteza la priceperea lor. De asemenea, ei trebuie să aleagă cu grijă traiectoria pe care coboară, iar depășirile să fie făcute suficient de larg, pentru a evita o eventuală coliziune.
Citește sfaturile Salvamont Bihor: