Filmul românesc "Cardinalul", inspirat din viața episcopului Iuliu Hossu, va fi prezentat în avanpremieră, joi, la Cinema Palace din Oradea. La eveniment vor lua parte şi regizorul Nicolae Mărgineanu şi actorul din rolul principal, Radu Botar.

"Cardinalul" prezintă o parte din viaţa episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, câteva scene de la Marea Unire şi perioada în care marii clerici care au contribuit la formarea României Mari sunt închişi în penitenciarul de la Sighet.

Iuliu Hossu este interpretat de actorul Radu Botar, în alte roluri fiind Ioan Andrei Ionescu, Richard Bovnoczki, Radu Bânzaru, Maria Ploae, Cristian Iacob, Mircea Andreescu, Ovidiu Crişan, Remus Mărgineanu și Bogdan Nechifor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Episcopia Greco-Catolică, organizatorul evenimentului, Oradea este cel de-al şaselea oraş în care va rula filmul, prima apariţie în cinema fiind în 9 noiembrie la Târgu-Jiu.

Întâmplările din film au loc în anii '50, când conducătorii Bisericii Greco-Catolice au fost arestaţi şi întemniţaţi, alături de oamenii politici Iuliu Maniu şi Gheorghe Brătianu, dar şi de alte personalităţi din Transilvania. 

„Noua conducere impusă de sovietici nu admite existența unei biserici paralele celei ortodoxe, mai ales a uneia care are legături cu Vaticanul. Obiectivul torționarilor e simplu: directorul închisorii și politrucul sovietic, ajutați de un torționar neobișnuit, cu neputință de învins, fac presiuni continue pentru convertirea religioasă a preoților. In fața lor se ridică un singur om care, treptat, devine o călăuză pentru ceilalți preoți: episcopul Iuliu Hossu”, se arată în prrezentarea filmului.

Hossu a fost arestat în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, împreună cu alte figuri marcante ale clerului greco-catolic, în cadrul prigoanei staliniste dezlănţuite împotriva Bisericii. Între 1950 şi 1954 a fost întemniţat la închisoarea din Sighet, în urma refuzului său repetat de a renunţa la catolicism. Începând din 1956, a fost izolat în mănăstirea ortodoxă Căldăruşani, unde a stat 15 ani. În 1969 a fost creat cardinal in pectore (adică la secret) de Papa Paul al VI-lea.

Avanpremiera filmului va avea loc joi, de la ora 19, la Cinema Palace. Preţul unui bilet este de 24 de lei.