În scurt timp, şoferii din România ar putea fi obligaţi să plătească, pe lângă rovinietă, o taxă de folosire a autostrăzilor. Data efectivă de introducere a noii taxe, valoarea ei sau modul de aplicare nu au fost încă făcute publice, urmând ca aceste lucruri să fie definitivate şi făcute publice în scurt timp, conform unor surse guvernamentale citate de Mediafax.

Decizia de introducere a noii taxe, care a primit deja avizul Ministerului Transporturilor şi Ministerului Finanţelor Publice, ar aparţine Comisiei Europene, care consideră că statul nu are suficienţi bani pentru a întreţine sistemul actual de autostrăzi dar nici pe cele care vor fi construite în câţiva ani din fonduri europene.

"Comisia Europeană a condiţionat aprobarea proiectelor pentru construcţia de autostrăzi de luarea la nivel politic în România a unui angajament privind asigurarea sustenabilităţii construcţiilor de autostrăzi cofinanţate de UE prin introducerea unui sistem de taxare a accesului la autostrăzi, atunci când acestea vor fi date în folosinţă", susţin sursele citate de Mediafax, care au precizat că documentul a fost dezbătut şi aprobat în şedinţa de Guvern de miercurea trecută.

Posibilitatea introducerii unei taxe de autostradă a fost făcută publică şi de către Radu Berceanu, fostul ministru al Transporturilor, care a anunţat în această vară că ar putea fi introdusă, din vara lui 2011, o taxă de autostradă de 3-4 euro pe sute de kilometri pentru a strânge banii necesari întreţinerii acestora.

Taxa de autostradă se va adăuga astfel celorlalte taxe şi tarife cerute şoferilor, printre care se numără impozitul pe maşină, rovinieta, acciza pe carburant şi tarifele de trecere a podurilor dunărene. Ministerul Transporturilor va avea însă destule probleme în implementarea noii taxe, atât timp cât, cel puţin teoretic, plata rovinietei asigură şi accesul la autostrăzi, deci ar fi vorba despre o taxare dublă, dar şi în ceea ce priveşte metoda propriu-zisă de colectare a noului bir. Sursele guvernamentale susţin că prin facilitatea JASPERS, a Comisiei Europene, va fi realizat până la finele acestui an un studiu privind oportunitatea sistemului de taxare a mersului pe autostradă şi a felului în care acesta ar putea fi pus în practică în România.

La finele săptămânii trecute Comisia Europeană a anunţat că a fost aprobat proiectul României de construcţie a autostrăzii Timişoara-Arad, în valoare de 124,4 milioane de euro. Proiectul va fi finanţat prin Programul Operaţional Sectorial de Transport (POS-T). Lungimea totală a autostrăzii este de 44,5 kilometri, 33,25 km pentru a face legătura între cele două oraşe şi încă 12,25 pentru varianta ocolitoare a oraşului Arad, care va fi construită în regim de autostradă.