Un club care reuneşte pasionaţi de maşini off-road a adus bucurie în casele a 13 familii din comuna bihoreană Auşeu.
Membrii asociaţiei West Alpine Off Road au urcat, sâmbătă, în zone greu accesibile din satele Groşi şi Luncşoara, unde au dus alimente, haine şi jucării unor familii nevoiaşe. Gestul lor a fost bine calculat: cu săptămâni înainte, au rugat un consilier local din comună să le spună care sunt familiile care au cea mai mare nevoie de ajutor, câţi membri numără fiecare, dar şi detalii privind măsura hainelor ori a încălţămintelor.
Astfel, pentru fiecare familie în parte, asociaţia West Alpine Off Road a pregătit pachete personalizate, care s-au potrivit perfect. Urmarea? Au adus zâmbete pe chipurile a zeci de copii şi adulţi, care nici n-ar fi sperat să primească vreun cadou de Crăciun.
Cadourile au fost cărate în 13 vehicule off-road, iar şoferii au avut parte şi de peripeţii pe drumul lor. Străbătând pădurea, după mai multe zile de ploaie, unele dintre maşini au avut nevoie şi de ajutorul celorlalţi participanţi la acţiune. Pentru că sunt prieteni şi tovarăşi, şoferii s-au ajutat la împins, fără comentarii.
Săptămâna viitoare, aventurierii vor duce pachete altor familii sărmane. "S-au adunat donaţii foarte multe, de la membri şi de la sponsori, aşa că vom mai merge la alte familii", a explicat Cornel Doble, unul dintre organizatorii evenimentului.
Este al treilea an consecutiv în care asociaţia West Alpine Off Road, care numără în total 81 de membri, duce, în preajma sărbătorilor de iarnă, pachete unor familii nevoiaşe.