O pisică de 8 ani din rasa Maine Coon a avut parte de aventura vieții ei. Felina pe nume Mittens a făcut trei călătorii între Noua Zeelandă și Australia, în doar 24 de ore, după ce cușca ei a fost uitată în cala unui avion.

Stăpâna ei, Margo Neas, a zburat din Noua Zeelandă în Australia pe 13 ianuarie. Ajunsă la destinație, a așteptat trei ore să primească cușca felinei, dar în zadar, pentru că la final angajații aeroportului i-au spus că Mittens a zburat iar spre Noua Zeelandă, din greșeală.

Pilotul aeronavei a fost anunțat despre pasagerul „suplimentar” și a pornit încălzirea în cală, pentru ca pisica să se simtă confortabil în timpul celor 7 ore și jumătate, cât durează un zbor între cele două țări.

Mittens a fost apoi trimisă spre stăpâna ei, la Melbourne, unde într-un final a ajuns slăbită, dar nevătămată. 

Compania aeriană și-a cerut scuze pentru neplăcerile cauzate. „Vom lucra îndeaproape cu operatorul nostru de la sol din Melbourne pentru a ne asigura că acest lucru nu se va mai întâmpla”, a declarat purtătorul de cuvânt Alisha Armstrong.

„Pisica primește toată atenția pe care o dorește acum, pentru că suntem absolut și complet ușurați să o avem înapoi”, a spus Margo Neas.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!