Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, s-a ales cu o parte din avere pusă sub sub sechestru, într-un dosar în care prejudiciul se ridică la 130 de milioane de euro.

Este vorba de trei apartamente din Bucureşti, unul din Mamaia, vila din Snagov, dar şi 66.000 de acţiuni pe care acesta le deţine la trei societăţi comerciale.

De altfel, Videanu a recunoscut sechestrul, luni, la ieşirea din sediul DIICOT, unde a fost audiat în dosarul în care este acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale, în legătură cu facilitarea livrărilor de gaze naturale de Romgaz către SC Interagro, companie deţinută de omul de afaceri Ioan Niculae.

"Sunt proceduri normale, fireşti, n-aş putea să vă dau detaliile, cauza se judecă de către domnii procurori. Nu vrem să facem acum justiţie prin televiziuni. Eu sunt primul interesat să dau toate informaţiile pe care le am astfel încât să se lămurească cauza în speţă", a spus Adriean Videanu, potrivit Digi 24.

Videanu a fost pus sub acuzare de procurori în urmă cu aproape trei săptămâni. Măsura dispusă de procurorii DIICOT vine după ce preşedintele Traian Băsescu a transmis ministrului Justiţiei cererile de urmărire penală penală pentru Adriean Videanu şi pentru Ovidiu Silaghi, fost ministru al transporturilor. Cele două cereri au fost transmise ministrului Justiţiei având în vedere solicitările procurorului general din 2 septembrie, respectiv 6 septembrie. Totodată, preşedintele a înştiinţat şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit Digi 24, dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.