Meteorologii au emis, joi dimineaţă, o avertizare valabilă pentru toată ţara. Specialiştii spun că de joi, ora 16, până sâmbătă dimineaţă va ploua în toată ţara, iar la munte va ninge.

"Vor fi ploi, mai ales averse și se vor semnala descărcări electrice, iar în Maramureș și Transilvania, începând cu dimineața zilei de vineri (7 aprilie) temporar precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare", se arată în informarea ANM.

În zona montană vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, mai ales la altitudini de peste 1.500 m, iar vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70-80 km/h, viscolind și spulberând zăpada, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură.