Meteorologii au emis o avertizare de intensificare a vântului și de polei, valabilă pentru Banat și Crișana începând de duminică seară, ora 20, și până marți dimineață, ora 10.

„În intervalul menționat vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu rafale de 50...70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, temporar și de 80...90 km/h, precum și în Banat și Crișana, unde vor fi viteze de 40...50 km/h”, a transmis Administrația Națională de Meteorologie.

În cursul nopții de duminică spre luni (5/6 ianuarie) și în primele ore ale zilei de luni (6 ianuarie) în Maramureș, nordul Crișanei și al Transilvaniei și pe alocuri în Moldova vor fi precipitații slabe, la început ninsori, apoi lapoviță și ploi ce vor depune pe arii restrânse polei.

La munte, avertizarea ia forma unui cod galben de vânt. „În Munții Apuseni, Carpații Orientali și jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, în special la altitudini de peste 1700 m, temporar, vântul va prezenta intensificări, cu rafale de 90...110 km/h”, a mai transmis ANM.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!