Doi copii, ambii în vârstă de 4 ani, au ajuns la spital după ce au fost loviţi de maşini pe un drum judeţean în Oşorhei, respectiv pe un drum comunal în Săud (com. Bunteşti), după ce, nesupravegheaţi fiind, au ieşit pe şosele. 

"Luni, 14 iunie a.c., în jurul orei 17.00, în localitatea bihoreană Oşorhei, o femeie de 32 de ani, din comuna Copăcel, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean 767/E, a acroşat o minoră de 4 ani, din Oşorhei, care, nesupravegheată, a traversat drumul judeţean în fugă, fără să se asigure, din partea stângă a direcţiei de deplasare a autoturismului. În urma accidentului rutier, minora a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital", a transmis, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor. 

Celălalt accident s-a petrecut tot luni şi tot în jurul orei 17, doar că în comuna Bunteşti. Victima a fost de această dată un băieţel. "Luni, 14 iunie a.c., la ora 17.10, în localitatea bihoreană Săud, pe drumul comunal 139, un bărbat de 41 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Ferice înspre Bunteşti, a acroşat cu partea laterală dreapta a autovehiculului un minor de 4 ani, din municipiul Beiuş, care, nesupravegheat, a pătruns pe partea carosabilă din partea dreaptă a direcţiei de deplasare a autoutilitarei. În urma accidentului rutier, minorul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital", precizează reprezentanţii IPJ Bihor. 

Poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene – Serviciul Rutier, respectiv poliţiştii Biroului Rutier Beiuş continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentelor rutiere.


Dintre sfaturile pe care poliţiştii le adresează celor mici, amintim:
 
- Pe drum, fii atent la semnele de circulație și respectă ceea ce indică ele! Astfel, vei fi în siguranță!
- Când mergi pe stradă, fii foarte atent! Ai deosebită grijă la traversarea străzii!
- Traversează doar la culoarea verde a semaforului! Culoarea roșu înseamnă STOP! Când o vezi, oprește-te și așteaptă culoarea verde!
- Când urci în mașină, pune-ți întotdeauna centura de siguranță! Amintește-le și celorlalți pasageri să facă același lucru! Centura de siguranță îți protejează viața și sănătatea!
- Mergând spre școală, deplasează-te întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar, pe marginea drumului! În situația în care nu există nici margine, te poți deplasa pe carosabil, însă fii foarte atent și stai cât mai aproape de margine! Întotdeauna mergi pe partea stângă a carosabilului!
Joacă-te doar în locurile sigure! Nu te juca niciodată lângă șosea, ci doar în locuri special amenajate!

Recomandări preventive pentru conducătorii auto:

- Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
- Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
- Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
- Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
- Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
- Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri. 
- Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
- Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!