După mai bine de două săptămâni de căutări, autorităţile au anunţat că avionul Boieng 777 al companiei Malaysia Airlines a deviat de la traiectorie, s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian şi nu există supravieţuitori. Şocant, dar vestea morţii pasagerilor le-a fost comunicată aparţinătorilor printr-un SMS.

"Cu adâncă tristeţe şi regret trebuie să vă informez că potrivit ultimelor informaţii, zborul MH 370 s-a încheiat în sudul Oceanului Indian. MH 370 a zburat de-a lungul coridorului sudic, iar ultima sa poziţie a fost în mijlocul Oceanului Indian, la vest de Perth. Aceasta este o locaţie izolată, departe de orice loc de aterizare", a explicat Najib Razak, premierul Malaeziei.

După cum se ştie, avionul Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines a dispărut pe 8 martie, în timp ce se deplasa de la Kuala Lumpur spre Beijing. La bordul avionului erau 239 de pasageri şi membri ai echipajului.

Şi mai şocant este că rudele au primit vestea morţii tuturor pasagerilor printr-un SMS. Potrivit Digi24.ro, mesajul a fost transmis familiilor celor 239 de victime înainte de conferinţa de presă, lucru care nu a făcut decât să le amplifice suferinţa. De durere,unii oameni au leşinat şi au avut nevoie de ajutorul medicilor.