Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională ordonanţele privind modificarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală. Victor Ciorbea a anunţat vineri că a depus o excepţie de neconstituţionalitate în legătură Ordonanţa de Urgenţă nr. 13/2017, prin care au fost modificate Codurile Penale.
"Am primit aseară de la domnul procuror o scrisoare în care mă roagă să iau în considerare unele critici de neconstituţionalitate. Am avut în vedere şi acest document. Unele idei au fost preluate chiar în textul excepţiei, celelalte nu am reuşit să le examinăm. Am decis să ridic excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţei 13/2017. Aceasta va pleca în câteva minute spre CCR", a spus Victor Ciorbea, într-o declaraţie de presă citată de Digi24.ro.
Ciorbea a arătat că în excepţia de neconstituţionalitate se prevede că nu sunt îndeplinite criteriile privind urgenţa adoptării acestei ordonanţe, dar sunt incluse şi obiecţii cu privire la modul de legiferare în privinţa abuzului în serviciu, care discriminează între diverse acte normative şi "scoate de sub incidenţa legii penale activitatea aproape întregii administraţii din România".
"Guvernul a spus că ordonanţa că este necesară pentru a transpune o directivă a UE, ori verificând acea directivă am constatat că termenul de implementare este 1 aprilie 2018. Prin urmare este un termen suficient de lung pentru a putea fi dezbăută în cadrul Parlamentului pe baza unui proiect de lege. Nu se justifică adoptarea ordonanţei de urgenţă. În legătură cu acest aspect, CCR a precizat în decizii mai vechi că se justifică ordonanţa de urgenţă în cazul în care se declanşează procedura de impeachment, ceea ce nu este cazul în speţă", a adăugat Avocatul Poporului.
Victor Ciorbea a trecut în revistă şi câteva dintre aspectele pe care le consideră a fi contrare Legii fundamentale, potrivit Digi24.ro.
"În Ordonanţa de Urgenţă se spune că suntem în prezenţa abuzului în serviciu doar în situaţia în care avem de-a face cu o încălcare a legii stricto sensu, respectiv lege sau ordonanţă de urgenţă. Or, din diverse decizii ale Curţii Constituţionale, reiese în mod clar că trebuie avută în vedere accepţiunea largă, lato sensu, a noţiunii de lege. (...) A limita abuzul în serviciu numai la încălcări aduse legilor, ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă şi a nu ne referi la celelalte acte normative - hotărâri de guvern, ordine de ministru, hotărâri ale consiliilor judeţene şi ale consiliilor municipale - înseamnă a scoate de sub incidenţa legii penale activitatea aproape întregii administraţii", a spus Ciorbea.
Potrivit acestuia, o problemă ar reprezenta-o şi faptul că Executivul nu a definit ce înseamnă "o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice", introdusă ca alternativă la depăşirea pragului de 200.000 de lei în definirea abuzului în serviciu. "Prin urmare, apare încă un element de imprevizibilitate, de incertitudine care este contrar cerinţelor în materie", a declarat Avocatul Poporului.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a declarat că nu ştie când va fi termenul de judecată. "Când vom primi ultimul punct de vedere o să stabilim şi termenul de judecată. În momentul în care vom primi sesizarea, vom analiza şi vom stabili termenele potrivit regulamentului şi prevederilor constituţionale", a declarat Dorneanu. "Sunt preşedintele unei instituţii care are un statut. În legea sa organizatorică scrie că judecătorii nu fac declaraţii publice cu privire la asemenea subiect. Noi avem o singură presiune, a legii, a Constituţiei şi a obligaţiei de a le respecta pe amândouă. Presiunea noastră e presiunea Constituţiei, nu e o presiune, cum spune Jean Jacques Rousseau, "jugul blând al legii". Constituţia, supremaţia ei şi legea. Aşteptăm raportul care se întocmeşte după analiză celor care întocmesc raportul", a spus Dorneanu, conform Mediafax.
Agenţia de ştiri Mediafax notează că anterior, Ciorbea declarase, pentru agenţia de ştiri, întrebat ce demers va face privind OUG pe Justiţie adoptată marţi seară, că instituţia pe care o conduce nu are competenţa, potrivit legii de funcţionare, să atace la CCR prevederi din acte normative care nu sunt în vigoare.
Însă, preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut acum două zile să sesizeze CCR. Iohannis a susţinut, după o discuţie cu Ciorbea, că acesta poate sesiza CCR chiar dacă unele articole din OUG nu au intrat în vigoare şi speră că acest demers va fi făcut în zilele următoare.
"Dacă există decizii ale CCR care fac excepţie de la această prevedere legală, le analizăm şi vedem ce se poate face", a spus atunci Avocatul Poporului.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, cu Victor Ciorbea pentru a discuta despre ordonanţa de urgenţă dată de Guvernul Grindeanu prin care au fost modificate Codurile Penale.
Iohannis a declarat că i-a explicat Avocatului Poporului că există un precedent care îi permite să atace la CCR această ordonanţă de urgenţă, iar Victor Ciorbea i-a promis că "va analiza cu celeritate".