După ce, din funcţia sa, a atacat mai multe prevederi legislative la Curtea Constituţională, inclusiv Codul Insolvenţei, Avocatul Poporului, Crişu Anastasiu, a demisionat.

Anunţul a fost făcut joi, de preşedintele Senatului, Crin Antonescu, care a spus că Anastasiu a invocat motive personale şi a precizat că Parlamentul va trebui să facă o nouă propunere pentru această funcţie.

Propus de Victor Ponta, Crişu Anastasiu a fost candidatul USL susţinut pentru această funcţie, numirea sa fiind aprobată pe 22 ianuarie de plenul reunit al Parlamentului, cu cu 358 de voturi favorabile.

Potrivit digi24.ro, din funcţia sa, Anastasiu a atacat mai multe prevederi legislative la Curtea Constituţională a României, printre care şi Codul Insolvenţei, declarat pe 29 octombrie neconstituţional. La fel, pe 14 decembrie, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu protestele de la Pungeşti, unde reprezentanţii instituţiei s-au deplasat pentru a discuta cu oficialităţile din cadrul primăriei, reprezentanţii Jandarmeriei şi cu participanţii la proteste, verificările fiind în curs de desfăşurare.

Crişu Anastasiu a fost este fostul procuror general al Curţii de Conturi, care în urmă cu 10 ani a deschis dosarul în care Traian Băsescu, pe atunci primar general al Capitalei, era acuzat că, în calitate de ordonator de credite, nu a avut aprobarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru o serie de plăţi făcute pentru Pasajul Basarab.

La momentul propunerii sale, Crişu Anastasiu era cadru didactic la Facultatea de Drept a Universităşii Bucureşti, autor al multor lucrări de specialitate, şi avocat. Crişu Atanasiu a intrat în magistratură, ca judecător, la Judecătoruia Călăraşi, în anul 1981. Între altele, din august 2005, până în iunie 2009, a fost procuror la Parchetu General şi formator al Institutului Naţional al Magistraturii.

Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului, consideră că Crişu Anastasiu a demisionat din cauza presiunilor la care era supus de actuala majoritate. "Sunt atâtea ordonanţe de urgenţă care nu sunt constituţionale şi care sunt emise aiurea, încât presiunile care sunt pe capul acestui om, repet, îl cunosc de mulţi ani de azi, l-au făcut probabil să cedeze şi atunci omul s-a retras decât să aibă necazuri cu nişte oameni cu care am avut şi eu necazuri când am fost revocat pe 3 iulie 2012", a spus Iancu.