PDL-istul Ionel Avrigeanu, liderul PDL Oradea, a criticat, joi, modul în care s-a adoptat bugetul judeţului. Politicianul a reclamat, în esenţă, că, deşi în alte dăţi bugetul judeţului era dezbătut şi aveau loc discuţii pe tema lui, pe 4 aprilie acesta s-a votat în şedinţă extraordinară, fără să fie discutat în comisiile de specialitate şi nici măcar în plen anexele bugetului nu au fost dezbătute. "E un buget haotic, fără perspectivă, fără direcţie şi fără orizont", a reproşat Avrigeanu.

Bani risipiţi

PDL-istul a acuzat că puţinii bani ai judeţului s-au "atomizat", fiind direcţionaţi spre lucrări fără nicio finalitate, în vreme ce proiecte majore şi importante, precum drumul de Tinca sau noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor, au fost abandonate. Potrivit acestuia, CJ a alocat sume mici şi insuficiente pentru unele drumuri judeţene, ca de exemplu Ginta, Poiana, Tăşad, ori care nu ajung decât pentru un kilometru-doi de asfalt sau pietruire. În schimb, a angajat noi investiţii, deşi pe cele vechi nu poate să le finalizeze.

"Au fost bani pentru 60-70 de biserici care au primit 200-300 de milioane (lei vechi - n.r.) fiecare, au fost pentru terenuri sintetice de sport... Eu nu spun că nu sunt necesare astfel de investiţii, dar în condiţiile în care aloci 20 de miliarde, e clar că la drumul de Tinca nu se va mai lucra în acest an. La Muzeul Ţării Crişurilor, unde, când s-a oprit investiţia mai mai erau necesari 100 de miliarde, au fost alocate 30 de miliarde. Pe o logică simplă, construcţia se va termina în următorii 3-4 ani, dar noi plătim 180.000 de euro pe an pentru chirie", a spus Avrigeanu.

PDL-istul a concluzionat că şefii de la judeţ nu se pricep să facă administraţie şi chiar şi-a oferit serviciile pentru a ajuta.

"E clar că bugetul acesta n-a avut nicio gândire, e clar că la conducerea CJ nu este o echipă, pentru că cei doi vicepreşedinţi sunt în şomaj tehnic pentru simplul fapt că nu au atribuţiuni. Pe de altă parte, cred că domnul preşedinte Popa nu are consilieri pe administraţia publică. Eu mă ofer, şi - i-o spun şi dumnealui - gratuit, fără niciun interes, la modul foarte serios. Cred că, având în vedere experienţa mea de vicepreşedinte şi ca ales judeţean pot să îi dau sfaturi utile în anumite momente legate de activitatea CJ", a concluzionat Avrigeanu.

La rândul său, preşedintele PDL Bihor, senatorul Gavrilă Ghilea, a criticat şi faptul că, anul acesta, localităţile cu primari PDL nu au primit fonduri. "Banii s-au împărţit între cele 3 partide. Se pare că CJ vrea să şteargă de pe hartă 23 de unităţi administrativ-teritoriale, ceea ce nu mi se pare deloc normal şi nu cred că aşa trebuie procedat", a spus Ghilea.

De la retrocedări, la Constituţie

Pe de altă parte, Ghilea a vorbit şi despre intervenţiile, respectiv întrebările adresate diverşilor miniştri. Între altele, el a criticat asumarea, de către Guvernul USL, a legii privind compensarea ori restituirea proprietăţilor confiscate de stat înainte de 1989, spunând că nu este normal să o facă fără nici măcar o dezbatere publică, cu toate că Guvernul PDL a uzitat, în repetate rânduri, de această metodă a asumării răspunderii. "Proiectul de lege vinde românilor iluzii, nu are soluţii. Oferă românilor puncte în loc de bani. Restituirea în natură a imobilelor a ajuns o excepţie, în loc să fie regula, încălcând spiritul Constituţiei", a spus Ghilea, arătând că acesta va da nas samsarilor imobiliari.

"Legea asumată e profund nedreaptă şi neconstituţională întrucât amână acordarea de bani până în 2024, amână punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti şi îi amăgeşte pe români cu acordarea de puncte", a mai punctat liderul PDL.

Senatorul a mai acuzat şi faptul că USL vrea să scadă pragul de validare a referendumului, cu 20%, argumentând că "un prag redus la referendum nu face decât să elimine emoţiile USL" în privinţa scrutinului pentru modificarea Constituţiei. Ghilea a spus că USL vrea să scadă pragul la 30% "pentru a-şi putea justifica neputinţa de a convinge".