Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, şi vicepreşedintele PDL Bihor, Ionel Avrigeanu, şi-au căsătorit copiii. Alex Mang şi Cristina Avrigeanu, ambii în vârstă de 25 de ani, s-au căsătorit duminică religios, la Biserica cu Lună din Oradea, năşiţi fiind de prefectul Claudiu Pop şi de şeful Direcţiei Vamale, Călin Vesa.

Festivitatea a început cu circa 10 minute întârziere. În faţa bisericii, mirii au fost întâmpinaţi de câteva zeci de prieteni. Emoţionată, mireasa le-a povestit jurnaliştilor că rochia este una simplă şi întrebată cât a costat, a refuzat să spună, zicând doar că nu mult. "E un preţ de criză", a completat-o tatăl ei.

Purtând o rochie fără umeri, Cristina a fost toată un zâmbet şi a păşit în biserică la braţul tatălui ei şi însoţită de două domnişoare şi doi cavaleri de onoare, în timp ce în fundal corul intona, pe mai multe voci, imnul nupţial. Unul dintre cavaleri a fost fratele său mai mic.

Alex a aşteptat-o impresionat la altar. Mirii au fost cununaţi de doi preoţi, iar pe tot parcursul ceremoniei, taţii au ascultat, sobri, slujba religioasă, uitându-se emoţionaţi la copiii lor.

Întrebat de ziarişti dacă astfel se încuscreşte PDL-ul cu PSD-ul, liderul PDL Bihor, Ionel Avrigeanu, a răspuns că nu este deloc aşa şi că politica e politică, iar familia-familie: "E un eveniment de familie, pe care orice părinte îl aşteaptă şi pe care eu nu l-aş politiza. Nici vorbă, e o chestiune pur personală. Este vorba de doi tineri care de mult sunt împreună şi care s-au hotărât să oficializeze această relaţie", le-a declarat socrul mic jurnaliştilor adunaţi în faţa bisericii.

La rândul său, Ioan Mang a mărturisit că are câteva emoţii, dar este bucuros. "Sunt prieteni de 6 ani şi astăzi se împlineşte dorinţa lor cea mai mare", a spus Mang, adăugând, la chestionările jurnaliştilor pe tema divergenţelor de opinii politice, că "nu am discutat niciodată politica în familie".

Cât priveşte lista invitaţilor, cei doi lideri politici au evitat să se pronunţe. Întrebat dacă vine premierul Victor Ponta, aşa cum s-a vehiculat, Ioan Mang a răspuns că nu crede că acest lucru se va întâmpla, deoarece are treburi mai importante la Bucureşti. "Nu cred că vine. A fost invitat, dar tocmai din cauză că sunt multe probleme în ţară şi distanţa e mare nu cred că va veni...".

Sursele BIHOREANULUI afirmă însă că, dintre VIP-uri, la nuntă a sosit preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi este foarte probabil ca la petrecere să ajungă şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Dintre liderii locali ai PDL Bihor este aşteptat, între alţii, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, Gavrilă Ghilea.

Cei doi miri au ieşit din biserică sub o ploaie de petale de trandafiri şi acompaniaţi de muzicanţi care au cântat "La mulţi ani". Zâmbăreţi, mirii s-au sărutat, iar la scurt timp exemplul lor a fost luat de naşii din partea mirelui, Claudiu Pop luându-şi şi el soţia la pupat, în aplauzele celor din jur.

Petrecerea şi felicitările se ţin duminică la Hotelul President din Băile Felix, unde sunt aşteptaţi să sosească 320 de invitaţi. Potrivit spuselor miresei, meniul este unul simplu, cuprinzând, printre altele, supă, sarmale şi friptură.

Citiţi mai multe despre povestea de dragoste între Cristina şi Alex în numărul de luni al BIHOREANULUI.