Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor pentru perioada 6 - 19 octombrie, iar pentru regiunea Crișana, implicit pentru Bihor deci, meteorologii anunță o vreme schimbătoare, cu temperaturi în ușoară creștere la început, urmate de o nouă răcire.

Potrivit ANM, temperaturile maxime vor porni de la o medie de aproximativ 14 grade Celsius la începutul intervalului și vor urca treptat până la 18 grade în jurul datelor de 8 – 10 octombrie.

După această perioadă, valorile diurne vor coborî din nou, ajungând la o medie de 15 grade, care se va menține până aproape de finalul celei de-a doua săptămâni (19 octombrie).

În ceea ce privește temperaturile minime, acestea vor avea variații ușoare în prima parte a intervalului, situându-se între 5 și 8 grade, dar, începând din 13 octombrie, se va resimți o răcire ușoară a nopților, când mediile minime vor coborî spre 4 – 5 grade Celsius.

Pe parcursul următoarelor două săptămâni sunt așteptate și ploi temporare, moderate cantitativ la începutul perioadei de prognoză. Probabilitatea de ploaie va fi din nou mai ridicată între 10 și 12 octombrie, precum și în perioada 18-19 octombrie.

Prognoza ANM pentru toate regiunile țării:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!