- Rezultatele înregistrate la probele scrise din cadrul sesiunii iunie–iulie a examenului național de Bacalaureat 2026, înainte de contestații, au fost publicate marți pe pagina web dedicată și în centrele de examen
- Rata de promovare a promoției curente este de 84,2%, în Bihor
- Niciun candidat din Bihor nu a obținut media 10
Pentru județul Bihor, rata de promovare a candidaților din promoția curentă este de 84,2%, peste media pe țară (79,7%) și în ușoară scădere față de anul trecut, când rata înregistrată la această etapă fusese 84,6%, arată datele făcute publice de Ministerul Educației.
Luând în calcul toți candidații prezentați în Bihor, inclusiv cei din promoțiile anterioare, rata de promovare este de 79,3% (față de 78,9% anul trecut), din totalul de 3.474 de candidați prezenți din cei 3.540 înscriși.
Au promovat 2.757 de candidați, iar 716 au fost respinși. Un candidat a fost eliminat din examen.

Pe filiere, pentru candidații din promoția curentă din Bihor, ratele de promovare sunt: teoretică: 90,0% (față de 89,1% în 2025); tehnologică: 66,0% (față de 67,7% în 2025); vocațională: 87,8% (față de 87,5% în 2025).

Niciun candidat cu media 10 în Bihor
Niciun candidat din Bihor nu a obținut media 10 în această sesiune a bacalaureatului. Datele Ministerului Educației arată în schimb că în București au fost 12 medii de 10, în Cluj - 4, Iași - 3, Suceava - 2 etc.
În Bihor, au obținut medii mari, aproape de 10, elevi de la Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” din Beiuș și de la colegiile naționale din Oradea (Iosif Vulcan, Onisifor Ghibu, Mihai Eminescu și Emanuil Gojdu).
Conform datelor de pe bacalaureat.edu, în județ cea mai mare medie a fost obținută de un elev de la Liceul „Nicolae Bolcaș” - 9,98.

REZULTATELE COMPLETE DIN BIHOR, AICI!
Se pot depune contestații
La nivel de țară, rata cumulată de promovare (toate promoțiile) este de 74,8%, cu 94.345 de candidați din 126.169 prezenți.
Pentru promoția curentă, rata de promovare la nivel național este de 79,7%, iar pentru promoțiile din anii trecuți, de 31,7%. La nivel național au fost înregistrate 44 de medii de 10, mai arată Ministerul Educației.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 7 iulie, în intervalul 14.00–18.00, precum și în zilele de 8 și 9 iulie. Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii în același interval, conform procedurii stabilite de Comisia Națională de Bacalaureat; candidatul minor trebuie să fie însoțit de un părinte/reprezentant legal.
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor, iar vizualizarea nu obligă candidatul la contestație. Cei care contestă trebuie să completeze și să semneze o declarație-tip prin care iau la cunoștință că nota poate crește sau scădea în urma reevaluării.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 13 iulie 2026.
UPDATE: Rezultatele pe probe
Un comunicat trimis ulterior de Inspectoratul Școlar Județean Bihor detaliază că, la proba de limba și literatura română, 91,58% dintre candidați au obținut note egale cu sau mai mari de 6 și, astfel, au promovat, iar 5 candidați au fost notați cu 10. Aceștia provin de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea (doi candidați), Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Colegiul Național „Onisifor Ghibu” și Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”.
La proba obligatorie a profilului (matematică/istorie), 89,55% dintre candidați au obținut note egale cu sau mai mari de 6, iar 81 de candidați au obținut nota 10.
La proba la alegere, 93,49% dintre candidați au obținut note egale cu sau mai mari de 6, iar 82 de candidați au obținut nota 10. În fine, la proba de limbă și literatură maternă, 96,87% au obținut note egale cu sau mai mari de 6, iar un candidat a obținut nota 10.