Examenul de Bacalaureat este un scandal continuu. Coincidenţă sau nu, dar în Harghita şi Suceava, singurele judeţe unde promovabilitatea a fost peste 60%, elevii nu au fost supravegheaţi cu camere video, cum s-a întâmplat în restul ţării.

Şeful IŞJ Harghita, Ferencz Salamon Alpar, a declarat că a ales să nu monteze camere de filmat pentru că le-ar fi indus elevilor sentimentul de lipsă de încredere.

De asemenea, nici în judeţul Constanţa, care ocupă locul trei în clasamentul naţional privind promovabilitatea, cu un procent de 57,6%, nu au existat camere de supraveghere în sălile de examen.

Astfel, probabilitatea ca rezultatele elevilor români, la nivel naţional, să fie, de fapt, şi mai rele decât sunt oricum. La nivel naţional, unul din doi elevi a picat Bacalaureatul, iar multe şcoli din ţară au avut promovabilitate 0.