Camera Deputaților a adoptat, marți, în calitate de for decizional, legea ce reglementează bacșișul, de la 1 ianuarie 2023. Documentul prevede evidențierea bacșișului pe nota de plată și pe bonul fiscal, astfel că acesta va putea fi plătit și cu cardul.

Proiectul de lege a înregistrat 189 voturi „pentru”, 34 „împotrivă” şi 4 abţineri.

Astfel, bacșișul „va fi cel mult 15% din valoarea consumaţiei”, va fi impozitat cu 10% și va fi evidenţiat pe bonul fiscal, indiferent de modalitatea de încasare.

„Operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei.

Nota de plată trebuie să conţină şi o altă rubrică, în care clientul să poată înscrie suma oferită drept bacşiş, în valoare absolută, dacă acesta optează pentru acest mod de stabilire a valorii bacşişului acordat”, scrie Alba24.ro.

Este interzis operatorilor economici să condiţioneze, sub orice formă, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de acordarea bacşişului.

Bacșișul va fi evidențiat și pe factură, acolo unde este cazul.

Din punct de vedere fiscal, sumele provenite din încasarea bacşişului, de la client de către operatorul economic, nu pot fi asimilate unui element de natura veniturilor pentru acesta din urmă, iar distribuirea acestora către salariaţi nu poate fi asimilată unui element de natura cheltuielilor.

Sumele provenite din încasarea bacşişului de către salariaţi nu pot fi reîncadrate fiscal ca venituri salariale sau asimilate salariilor. 

Sumele care provin din bacşiș vor fi distribuite angajaţilor integral, fără impozitul datorat. Cu alte cuvinte, angajații vor primi 90% din bacșiș.

Banii din bacşiş sunt consideraţi venituri cu reţinere la sursă, fără a fi cuprinși în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale şi nici nu intră în zona de aplicare TVA.

Odată adoptată, legea va merge la promulgare. Dispoziţiile legii intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!