Sesiunea de toamnă a bacalaureatului, prima la care corectura lucrărilor s-a făcut digitalizat, ceea ce, conform Ministerului Educației, ar trebui să reducă șansele de eroare, a adus note diferite pentru aproape toți elevii care au contestat rezultatele inițiale.

Notele finale ale examenului de Bacalaureat au fost afișate marți, iar în Bihor, după soluționarea celor 355 de contestații înregistrate, în cazul a 338 de lucrări (95%) notele s-au modificat.

Potrivit datelor făcute publice de Ministerul Educației, rata de promovare a examenului a ajuns în Bihor la 33,6%, cu 2 puncte procentuale mai mare decât înainte de soluționarea contestației.

În total, dintre cei 822 de candidați din județ, 276 au promovat examenul, iar 545 au picat.

Astfel, numărul promovaților este cu 19 mai mare decât înainte de soluționarea contestațiilor. Pentru unii elevi din Bihor, diferențele între note chiar au fost semnificative!

De pildă, un candidat de la Colegiul Național Avram Iancu a primit inițial, la istorie, nota 4,7, pe care a contestat-o și bine a făcut, deoarece în final a obținut 6,2! O diferență de 1,5 puncte, care l-a ajutat și să promoveze examenul, cu o medie peste 7.

Tot la istorie, un alt elev, de la Colegiul Național Teodor Neș, a luat inițial nota 4,85, iar ulterior 6,1, iar un candidat din aceeași școală a trecut de la nota 3,9, la limba română, la 5,3.

La limba română, o diferență și mai mare a înregistrat-o un candidat de la Liceul de Arte Oradea, însă în defavoarea sa: nota inițială de 6,7 a scăzut, după contestații, la 5,2.

Evaluarea digitalizată a lucrărilor, o premieră în această sesiune de toamnă, va fi o regulă începând cu bacalaureatul de toamnă.

Asta presupune că, la predarea lucrării, elevul participă la scanarea ei, iar apoi este transmisă către doi evaluatori din alte județe, care o corectează digital.

Raportul detaliat al Ministerului Educației privind Bacalaureatul de toamnă:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!