Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, dar şi cu scopul de a populariza sportul, prin angrenarea unui număr cât mai mare de elevi, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului, organizează miercuri Cupa 1 Iunie, competiţie adresată copiilor până în 14 ani, la cros şi badminton.

Întrecerile de badminton vor debuta miercuri de la ora 12 la sala de jocuri a Liceului Sportiv Bihorul şi sunt adresate copiilor din clasele I-VIII, atât fete cât şi băieţi.

Crosul este programat în Parcul I.C. Brătianu, cu începere de la ora 17, cu înscrierea participanţilor cu o jumătate de oră mai devreme. Pe lângă cele patru categorii ale copiilor din clasele I-VIII, la cros va mai avea loc şi o categorie rezervată preşcolarilor, atât la fete cât şi la băieţi.

La ambele discipline pot participa atât sportivi amatori cât şi legitimaţi. Concurenţii vor participa pe propria răspundere şi vor trebui să aibă obligatoriu asupra lor cartea de identitate sau copie după certificatul de naştere.

Cheltuielile de organizare, asistenţa medicală, respectiv premierea sportivilor şi arbitrajul vor fi asigurate de către DJST Bihor.

La cros, primii trei clasaţi vor fi recompensaţi, atât la fete cât şi la băieţi, cu premii constând în figurine, diplome şi cadori. La badminton, premiile vor consta în diplome, cupe şi cadouri.