Revista "Kamikaze" anunţă că miercuri va face publice fotografii cu Mihnea Năstase, care, la petrecerea de Halloween organizată de liceul la care studiază acesta în Elveţia, era "însemnat cu zvastica celui de-al treilea Reich" şi că va prezenta detalii despre bursa acestuia.

Fostul premier Adrian Năstase scrie, pe blogul său, că a "aflat" zilele acestea că fiul său, Mihnea, "a făcut o boacănă în străinătate".

"Nu ştiu câţi dintre voi au auzit, dar el a plecat să înveţe, cu o bursă, în străinătate - bursă pentru care îi sunt extrem de recunoscător lui Dimitrie Sturdza - chiar în perioada în care Mihnea începea să aibă neplăceri cu copiii la şcoală, în urma scandalurilor cu dosarele mele, din 2006. Aflat în afara ţării, şi la o vârstă teribilistă, a participat la o petrecere. Acolo, mai mulţi puşti pictau, la intrarea în club, diverse semne pe mâini, pentru a fi recunoscuţi cei care ieşeau şi apoi reveneau. Printre acestea, şi zvastici. Am fost revoltat să aud lucrul ăsta, tocmai pentru că ştiu cât de dureroasă este această temă. Nu cred că vârsta poate fi o scuză pentru un astfel de gest şi, tocmai de aceea, am decis ca Mihnea să afle într-o formă foarte directă că există subiecte cu care nu se poate glumi", adaugă Adrian Năstase.

El precizează că, în consecinţă, la întoarcerea în ţară, în vacanţă, Mihnea va merge la un stagiu de internship la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", fiind un loc în care poate participa la evenimente, poate citi, se poate informa despre cât de mare a fost tragedia prin care au trecut sute de mii de familii în urma Holocaustului.

"Pentru că nu vorbim decât despre crimele comunismului, copiii noştri ştiu prea puţin despre crimele nazismului sau despre alte momente cumplite din istorie", mai scrie Năstase.

"Sunt sigur că gestul lui va fi suficient de mult taxat, dar poate că în acest fel va învăţa cât de mare este responsabilitatea pe care o are, chiar şi un tânăr de vârsta lui, faţă de simboluri atât de importante", adaugă fostul premier.