Academia de dans şi bune maniere Ars Nova a încheiat un an cu succese pe plan european şi mondial cu un spectacol numit "Steluţe de Crăciun". Evenimentul s-a desfăşurat după scenariul unei poveşti narate de antrenoarea Teodora Lăzurean, care a introdus pe rând în scena discotecii No Problem micile dansatoare şi balerine, sportivele de show-dance, dar şi copiii de la cursurile de fitness Zumba Atomic, de la Ars Nova.

Într-un decor de Crăciun, cu brad împodobit, cadouri, spiriduşi, reni, omuleţi de zăpadă şi luminiţe colorate, şi în faţa unui public numeros, show-ul a început cu un dans al fetiţelor de la Ars Nova, care au intrat în scenă purtând costume ale unor personaje de dans, urmat de un exerciţiu ritmat de kangoo-jumps. Momentul ce a urmat, cel al campioanei mondiale la show-dance în 2009 şi vicecampioană în 2010, Luana Chebeleu, a impresionat audienţa. Dansatoarea a executat cu o sabie în mână numărul său intitulat "Samurai".

Au urmat momentele trupei de cinci dansatoare ale Ars Nova, printre care şi "James Bond" şi "Nevestele lui Dracula", dar şi reprezentaţiile micilor balerine şi cea a lui Miriam Abrudan, câştigătoare a titlului european la show-dance în acest an. Unul dintre momentele inedite a fost acela în care Moş Crăciun, transformat într-un bărbat tânăr şi puternic, a făcut tumbe pe scenă alături de "crăciuniţe".

Printre invitaţii care au completat scenariul poveştii de iarnă s-au numărat iluzionistul Eduard Maliţa alături de asistenta sa Bianca Oniţa, copiii de la agenţia Graziela Models care au îmbrăcat colecţia creatoarei Diana Barbu şi manechinele aceleaşi agenţii care au ieşit pe scenă în rochiile de seară ale designerului Dana Panciu.

Pe parcursul spectacolului, au fost extrase bilete câştigătoare a unor premii precum vouchere de cumpărături sau tratamente la clinici dentare. După toate reprezentaţiile, pentru a-i răsplăti pe miciii sportivi şi dansatori ai Academiei Ars Nova, Moş Crăciun a venit încărcat cu un sac plin cu daruri şi le-a împărţit felicitându-i pentru performanţele lor.