Organizat de studenţii din anul III şi de Asociaţia Studenţilor Medicinişti din Oradea, Balul Balicilor al Facultăţii de Medicină şi Farmacie a adunat sute de tineri orădeni dornici de distracţie, marţi seară, în discoteca No Problem.

Cele şapte perechi de boboci înscrise în competiţie au trecut prin mai multe probe, ca să demonstreze că merită râvnitele titluri de Miss şi Mister Boboc. Pe lângă proba de originalitate, unde fiecare pereche a trebuit să gândească un moment artistic, studenţii din anul I au avut o probă de dans internaţional, în cadrul căreia au trebuit să danseze pe melodii din folclorul altor ţări, dar şi una de îndemânare, în care boboacele, legate la ochi şi dirijate de băieţi, au trebuit să le ducă acestora o felie de tort, printre jaloane.

În final, juriul concursului, format din decanul FMF, Florian Bodog, fostul decan Ludovic Gilău, prodecanii Felicia Marc şi Anamaria Pallag şi profesorii Ovidiu Burtă şi Ioana Romanul, au stabilit câştigătorii. Astfel, Miss Boboc a fost desemnată Bianca Kocsis, iar Mister Boboc Sebastian Macrea.

Locul doi a fost câştigat de perechea formată din Flaviu Tunba şi Antonia Toduţi, iar locul trei de studenţii Ovidiu Madar şi Patricia Ganea. Premiul de popularitate a fost câştigat de Antonia Toduţi şi Mihai Crăciun, iar premiul pentru cele mai lungi picioare a fost adjudecat studentei Mădălina Gherman.

Premianţii au primit din partea organizatorilor excursii la Viena, abonamente la solar, la săli de fitnes ori vouchere de cumpărături. În plus, fiecare câştigător a primit câte o invitaţie la concertul Direcţia 5 de miercuri seară, trupă adusă la Oradea de USL Bihor, formaţiune din partea căreia şi decanul FMF candidează la un loc în Parlament.

Invitata specială a serii a fost cântăreaţa Andreea Bălan, care a concertat în No Problem după bal. "Ţinem să-i mulţumim decanului Florian Bodog pentru tot sprijinul pe care ni l-a acordat. De altfel, artista specială a venit la bal prin sponsorizarea domnului decan", a explicat, miercuri, pentru BIHOREANUL, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Medicinişti, Horaţiu Burtă.

Andreea Bălan l-a luat la dans pe Bodog, ducându-l pe scenă, între ea şi dansatoarele ei. "Eu de obicei dansez la balurile de boboci, pentru că îmi place să dansez. Acum, e adevărat, am stat pe margine, dar artista m-a luat la dans", a declarat Bodog, miercuri, pentru BIHOREANUL. Decanul, care nu s-a dat la o parte nici de la un dans ţigănesc, spune că s-a distrat bine cu studenţii, drept urmare a plecat din No Problem după miezul nopţii.