Banca pentru Alimente Oradea a anunţat vineri startul campaniei de donare de alimente pentru Paşti, în cadrul Colectei Naţionale de Alimente, desfăşurată sub mesajul "Împreună hrănim speranţa".
Acţiunea, una de amploare, este organizată de Federaţia Băncilor pentru Alimente din România împreună cu cele nouă Bănci Regionale şi mii de voluntari, şi se desfășoară deja în perioada 4 - 6 aprilie.
Campania îşi propune să sprijine persoanele vulnerabile din judeţele Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş, prin colectarea de alimente de bază, neperisabile, precum ulei, făină, conserve, paste, orez, zahăr, dulciuri sau produse pentru copii.
Cei care îşi doresc să sprijine iniţiativa devenită deja tradiţie vor putea cumpăra aceste alimente şi apoi le vor putea lăsa în coşurile special amplasate în magazinele partenere ale Lidl, Penny, Auchan şi Kaufland.
"Sărbătorile ar trebui să însemne bucurie, linişte şi mese împărţite cu cei dragi. Din păcate, pentru mulţi dintre semenii noştri, aceste momente vin cu griji şi cu mese goale. Prin Colecta Naţională de Alimente, nu oferim doar produse de bază - oferim demnitate, grijă şi apartenenţă. Le arătăm că nu sunt singuri, că suntem o comunitate care nu întoarce privirea atunci când cineva are nevoie. Fiecare donaţie este o promisiune că, împreună, putem aduce lumină şi speranţă acolo unde este cel mai mult nevoie", este citată într-un comunicat de presă al organizatorilor Gabriela Vereş, preşedintele Băncii pentru Alimente Oradea.
Datele Eurostat citate de Banca pentru Alimente Oradea arată că România înregistrează cea mai mare rată de sărăcie şi excluziune socială din Uniunea Europeană, cu 32% din populaţie afectată. De asemenea, studiile arată că 22% dintre copiii din mediul rural merg la culcare flămânzi.
"În cele 11 ediţii organizate până în prezent, oameni cu suflet mare au donat peste 1.268 de tone de alimente, sprijinind peste 100.000 de persoane din întreaga ţară", se mai arată în comunicatul organizatorilor.