Românii care dețin sisteme de producere a energiei din surse regenerabile vor putea obține finanțări de până la 15.000 de lei pentru instalarea unor baterii de stocare a energiei electrice. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că înscrierile persoanelor fizice vor începe pe 20 noiembrie, programul având un buget total de 400 de milioane de lei.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de AFM, programul urmărește să-i ajute pe prosumatori să utilizeze mai eficient energia electrică produsă, prin stocarea acesteia pentru consumul propriu și livrarea surplusului în rețeaua națională.

Până la 15.000 de lei

Finanțarea acordată de stat va acoperi maximum 75% din valoarea proiectului, fără a depăși 15.000 de lei, TVA inclus. Valoarea maximă eligibilă este stabilită la 1.500 de lei pentru fiecare kWh de capacitate de stocare instalată.

Diferența de minimum 25% din costul investiției va trebui suportată de beneficiar, la fel ca eventualele cheltuieli care depășesc plafoanele stabilite prin program.

Înscrierile, timp de șase zile

Persoanele fizice se vor putea înscrie în program începând din 20 noiembrie, ora 10, până în 25 noiembrie, ora 23.59, prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de AFM.

Solicitanții vor trebui să completeze și să încarce cererea de finanțare, alături de mai multe documente: actul de identitate, certificatele de atestare fiscală de la ANAF și primărie, contractul de prosumator, certificatul de racordare și o factură de energie electrică emisă în ultimele șase luni.

Dacă investiția este realizată la o altă adresă decât cea de domiciliu, va fi necesar și un certificat fiscal de la primăria localității în care se implementează proiectul.

Mai întâi, instalatorii

Înainte de înscrierea beneficiarilor, AFM va organiza etapa de validare a instalatorilor, programată între 16 noiembrie, ora 10, și 20 noiembrie, ora 23.59.

Firmele interesate vor trebui să depună electronic documentele necesare, inclusiv certificate fiscale, cazier fiscal și judiciar, precum și un atestat ANRE de tip B sau echivalent, emis cu cel puțin 12 luni înainte de solicitarea validării.

„Prin acest program, ne propunem să oferim unui număr cât mai mare de beneficiari oportunitatea de a investi în sisteme de stocare, de a utiliza mai eficient energia produsă din surse regenerabile și de a avea un control mai bun asupra propriului consum”, a declarat Florin Bănică, președintele AFM.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!