Compania Vast Resources, care se ocupă de reprocesarea sterilului din barajul de decantare din zona Fâneața, județul Bihor, acolo unde se află iazurile de decantare ale minei din Băița Plai, spune că primele rezultate sunt mai bune decât cele previzionate.

„Ultimele procese de forare de la iazurile minei din Băița Plai, realizate pe o suprafață de 630 de metri, au confirmat prezența unor cantități mai mari de cupru, zinc, plumb sau chiar argint decât cele estimate anterior”, arată un comunicat al companiei, dat publicităţii marţi, în condiţiile în care compania este una listată la bursa din Londra.

Astfel, în comparație cu primele estimări, noile cifre indică: o creștere cu 12% a cantității de cupru/tona de minereu procesat, o creștere cu 14% a cantității de zinc/tona de minereu procesat, o creștere cu 84% a cantității de plumb/tona de minereu procesat şi o creștere cu 24% a cantității de argint, ajungându-se la o cantitate de 9.15 g/tona de minereu procesat.

Potrivit sursei citate, este pentru prima oară în ultimii 40 ani când aceste iazuri sunt ecologizate. Procesul de testare va continua și în următoarele luni, întrucât acesta va ajuta compania să stabilească modalitățile optime de prelucrare a minereului.

„Ecologizarea iazurilor de decantare din Fâneața este un proiect foarte important pentru noi, deoarece am găsit o modalitate potrivită prin care putem transforma procesul de protejare a mediului într-o activitate profitabilă. Până acum, rezultatele sunt îmbucurătoare și vom continua să lucrăm la prospectarea zonei, pentru a ne asigura că studiul de fezabilitate planificat pentru partea a doua a anului va fi unul complet și corect”, a declarat Andrew Prelea, Președinte și Director Executiv al Vast Resources România.

Activitatea de la iazurile de decantare din Fâneața se desfășoară în paralel cu procesul de redobândire a dreptului de începere a lucrărilor la mina din Băița Plai, dar și cu extinderea activității desfășurate în restul țării. La începutul anului, Vast Resources a obținut două noi licențe de prospectare în județul Bistrița Năsăud (în zonele Piciorul Zimbrului și Măgura Neagră, situate în apropierea orașului Zagra).

Compania Vast Resources a fost fondată la sfârșitul anului 2005, având ca obiect de activitate explorarea zăcămintelor minerale din Zimbabwe și Africa de Sud. În completarea activității din Africa, în mai 2013, Vast Resources și-a îndreptat atenția către România, în vederea dezvoltării strategiei de business.

Potrivit presei naţionale, Andrew Prelea, australian de origine română, este fiul unuia dintre cei mai discreţi milionari ai României, George Prelea, o vreme consul onorific al Australiei la Bucureşti, ambii fiind implicaţi în mai multe proiecte rezidenţiale eşuate şi în companii insolvente ori falimentare.