Salubritatea devine o factură tot mai scumpă pentru Oradea! Pentru că nu şi-a îndeplinit ţintele de reciclare impuse de lege, adică n-a reciclat măcar 35% din deşeurile produse, municipiul va plăti către Fondul de Mediu circa 700.000 lei.

Astfel, în ultimii trei ani, suma totală pe care Oradea a "expediat-o" la Bucureşti pentru că nu a reciclat destule gunoaie se ridică la 1,5 milioane lei. Bani aruncaţi... la tomberon.

Record la menajere

Anul trecut, pubelele negre ale orădenilor, unde cetăţenii aruncă deşeurile menajere, au fost mai uşoare ca oricând. Conform datelor oficiale ale Primăriei, în 2018, utilajele RER Vest au colectat de la orădeni 11.896 tone de deşeuri menajere amestecate, adică acele resturi care, odată ajunse la depozitul ecologic administrat de Eco Bihor, sunt abandonate pe haldă. Cantitatea de deşeuri abandonată în 2018 este mult mai mică decât în anul precedent, când orădenii au aruncat 14.375 tone de deşeuri menajare. De altfel, este cea mai mică din ultimul deceniu!

Pe lângă aceste deşeuri, RER Vest a mai adunat din oraş 38.053 tone de deşeuri municipale şi asimilabile de la firmele şi instituţiile din oraş, respectiv 16.510 tone de gunoaie de pe străzi. În coşurile de gunoi de pe alei şi din parcuri au fost, în schimb, cu aproape 3.000 tone mai multe gunoaie decât în 2017.

Gunoaie în cifre

În 2018 a scăzut, însă, şi cantitatea de deşeuri reciclabile colectate de RER Vest. În total, muncitorii au strâns din oraş 2.482 tone de deşeuri de ambalaje, în timp ce în 2017 oraşul a "produs" 2.534 tone de astfel de resturi.

Cele mai multe dintre reciclabilele aruncate în containerele galbene, în sacii de aceeaşi culoare sau în igluurile din oraş au fost resturi din plastic (1.285 tone), urmate de cele din hârtie şi carton (867 tone), sticle (183 tone) şi metale (146 tone).

La aceste cantităţi se adaugă alte aproape 7.900 tone de deşeuri de ambalaje colectate de la orădeni şi valorificate de alte firme decât operatorul licenţiat de salubritate. Totodată, în 2018, 5.735 tone de deşeuri din Oradea au fost valorificate energetic, adică arse la fabrica Holcim din Aleşd.

Orădeanul şi tona

Un plus s-a înregistrat la echipamentele electronice şi aparatele electrocasnice. Mai precis, în 2018, din oraş s-au valorificat 589 tone de DEEE-uri, semnificativ mai mult decât în 2017, când s-au reciclat doar 330 tone de astfel de deşeuri şi chiar de şapte ori mai multe decât în 2015, când acest bilanţ a cuprins doar 78 tone!

Adunând toate deşeurile nepericuloase, menajere şi reciclabile deopotrivă, care au fost trimise de orădeni la depozitul Eco Bihor, Direcţia Tehnică a Primăriei a concluzionat că această cantitate se ridică la 184.622 tone. Asta înseamnă că, în medie, un orădean a aruncat anul trecut aproape o tonă de deşeuri!

Obiectiv dificil

Toate aceste date statistice ar rămâne nişte numere prin rapoarte, dacă Oradea, ca de altfel toate localităţile ţării, n-ar avea obligaţii clare privind reducerea cantităţilor de deşeuri depuse la haldă, implicit privind reciclarea gunoaielor. Aşa cum se ştie, până la finalul anului 2020, toată Europa trebuie să recicleze cel puţin jumătate din deşeurile pe care le produce, ţintă pe care, cel mai probabil, România şi alte 12 state nu o vor îndeplini.

Pentru anul 2018, obiectivul de reciclare pe care şi Oradea trebuia să-l îndeplinească a fost de 35%, ceea ce înseamnă că cel puţin o treime din deşeurile orădenilor ar fi trebuit să ia drumul reciclării. Acest fapt nu s-a întâmplat, aşa că municipalitatea va trebui să plătească o penalizare către Fondul Naţional de Mediu.

O nouă amendă

"Deocamdată, colegii mei încă fac calculele, pentru a vedea exact cât avem de plătit. Estimăm că suma va fi în jur de 700.000 lei", spune viceprimarul Florin Birta. Din acelaşi motiv, anul trecut Primăria Oradea a plătit penalităţi de 550.000 lei, iar în urmă cu doi ani de 300.000 lei, bani extraşi, fireşte, din "buzunarul" orădenilor.

Chiar dacă pentru anul 2019 ţinta de reciclare este şi mai mare, de 45%, Primăria a decis să nu schimbe, deocamdată, regulile colectării selective din oraş. Asta pentru că de anul viitor oricum se va produce o revoluţie, deoarece, teoretic, se va implementa sistemul de management integrat al deşeurilor, sistem care prevede că în toate oraşele şi comunele se va face o colectare selectivă în patru fracţii. Deocamdată, singura schimbare care se poate face este în conştiinţa orădenilor...