Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a reuşit să recupereze avansul plătit spaniolilor de la Corsan pentru realizarea tronsonului Suplacu de Barcău - Borş al autostrăzii Transilvania.

Potrivit economica.net, este vorba de 60,64 de milioane de lei, despre care CNAIR a confirmat că au fost recuperaţi încă din luna ianuarie, după ce constructorii au abandonat lucrările din Bihor.

Pe 17 noiembrie anul trecut, Compania Națională a Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat rezilierea contractului încheiat cu un consorțiu condus de firma spaniolă Corsan pentru realizarea porțiunii Suplacu de Barcău- Borș a Autostrăzii Transilvania.

Reprezentanţii companiei au precizat atunci că decizia a fost luată din cauza întârzierilor înregistrate la lucrările de execuție, datorate problemelor financiare ale constructorului, şi i-au cerut antreprenorului să părăsească șantierul.

Suplacu de Barcău-Borş este cel mai vestic segment al vechii autostrăzi Transilvania, care trebuia construită de compania americană Bechtel. La data încetării contractului cu Bechtel, tronsonul de 60 de kilometri era construit în proporţie de 52%.

Prin contractul semnat în 2015, spaniolii de la Corsan-Corviam se angajau ca, în schimbul a 701 milioane de lei, să termine cei 60 de kilometri din Bihor ai autostrăzii, până la jumătatea lui 2017.

Cu câteva săptămâni înainte de rezilierea constractului, și contructorii au notificat CNAIR că vor să pună capăt înțelegerii, începând cu 18 noiembrie.

După cum se ştie, lucrările la autostrada Transilvania au început în 2004, însă contractul cu americanii de la Bechtel a fost reziliat în 2013. Obiectivul a rămas, în continuare, nerealizat decât pe tronsoane mici.