Fostul viceprimar ALDE al Beiuşului, Ovidiu Dăescu, care între anii 2010-2013 a fost şef la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor şi timp de opt luni, în 2015, director la societatea minieră Băiţa SA, a făcut pagube pe oriunde a trecut. Aşa cum Bihorel a scris în trecut, Dăescu a fost incriminat în două dosare care implică şi foştii săi angajatori.

Pe de-o parte, a fost trimis în judecată de DNA Oradea pentru corupţie cu bani europeni, fapte comise pe când era şef la Mediu, iar într-un alt proces firma Băiţa i-a cerut înapoi 4.293 lei, încasați ilegal pe când era director. După ce a pierdut definitiv acest din urmă proces, deşi suma nu era una colosală, Dăescu a deschis şi el o acţiune împotriva societății, reclamând că de fapt contractul lui a fost nelegal.

Actul prevedea că remuneraţia sa de 12.953 lei putea fi redusă cu până la 50%, dacă nu-şi îndeplinea obiectivele, ceea ce acţionarii Băiţa au şi decis. În ciuda plângerii lui Dăescu, judecătorii au stabilit definitiv că diminuarea salariului unui director neproductiv a fost cât se poate de legală, aşa că n-are decât să dea înapoi banii primiţi necuvenit.

Mai rămâne de văzut dacă va fi pus la plată şi pentru boacănele penale comise la APM Bihor, proces încă în derulare.