Recentele dezvăluiri ale revistei americane Globe sunt stupefiante, publicaţia readucând în atenţie o afacere din 2004. Pe atunci, viitorul senator de Illinois, Obama era bănuit că are raporturi foarte apropiate cu Vera Baker, în vârstă de 29 de ani, o afroamericană pe care o cunoştea din copilărie. Aceasta l-ar fi ajutat să adune milioanele de dolari pentru campania electorală pentru Senat, asigurandu-şi rolul de director financiar.

Bănuielile de atunci i-au acum turnură mai concretă, deoarece revista Globe afirmă că există o înregistrare video compromiţătoare pentru preşedintele Statelor Unite, fiind vorba de imagini surprinse de o cameră de supraveghere.

În plus, Globe consemnează şi mărturia unui sofer care i-ar fi dus cu limuzina pe Obama şi Vera Baker la Hotel George din Washington, după un miting electoral. "Vera m-a rugat să nu o aştept şi nici să o însoţesc", a declarat soferul pentru Globe.

În timp ce revista Le Matin crede că dezvăluirile sunt o manevră pentru a-i aduce prejudicii imaginii lui Obama, Globe publică un document potrivit căruia inginerii informaticieni ar fi dat de urma unor e-mailuri compromiţătoare între Vera Baker şi senatorul Obama.

Chiar şi aşa, ziarul Le Matin susţine că recentele resuscitări ale unor zvonuri vechi de şase ani sunt umbra unei manevre politice evidente. Recentul succes al lui Obama în privinţa reformei sănătăţii nu place tuturor, iar declaraţiile sale despre lumea finanţelor nu i-au ajutat deloc pe adversarii republicani, conchide Le Matin, publicând şi opiniile a trei specialişti care spun că dezvăluirile din Globe au un caracter senzaţionalist şi nu sunt credibile.