Un bărbat de 46 de ani din Săcueni a fost salvat, miercuri, de pompierii militari din cadrul Staţiei Săcueni, după ce a căzut într-o fântână adâncă de şase metri din curtea casei sale.

"Utilizând accesoriile specifice unor astfel de misiuni, pompierii militari au coborât în puţul adânc de circa şase metri, reuşind în aproximativ 15 minute de la primirea apelului să îl aducă la suprafaţă pe bărbatul în vârstă de 46 ani, salvându-i astfel viaţa", a declarat joi căpitan Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

Bărbatul, care se pare că suferă de o boală mintală, avea hipotermie, aşa că pompierii militari paramedici din cadrul aceleiaşi subunităţi i-au acordat primul ajutor calificat şi apoi l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean.