Descoperire macabră în Bihor. Un bărbat în vârstă de 44 de ani din Marghita a fost găsit împuşcat în cap, cel mai probabil cu o armă de vânătoare, în zona cimitirului din Voivozi.

Potrivit Poliţiei Bihor, trupul a fost descoperit duminică, în jurul orei 17.50, pe raza localităţii bihorene Voivozi, în apropierea cimitirului.

Cadavrul era "în spatele unui autoturism, prezentând leziuni în zona capului".

"La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cei ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi cei ai Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, iar din primele investigaţii efectuate, persoana decedată a fost identificată ca fiind un bărbat de 44 de ani, din municipiul Marghita, judeţul Bihor", a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.

Polițiștii au găsit la faţa locului o armă de vânătoare şi cartuşe aferente, pe care victima le deținea legal.

Din câte se pare, bărbatul s-a sinucis.

"Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei. În prezent, nu există suspiciuni ca bărbatul decedat să fi fost victima vreunei infracţiuni", a mai transmis Fărcuța.

Ancheta în caz este continuată de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Aceștia urmează să stabilească împrejurările exacte ale tragediei.

Bărbatul era asistent la Spitalul Municipal din Marghita.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!