Un bihorean în vârstă de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident petrecut vineri seară, pe DN 79, în localitatea arădeană Şimand.
Bărbatul conducea regulamentar o dubiţă, care s-a lovit frontal cu un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani din Curtici, care ieşise în depăşire.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, accidentul s-a petrecut în jurul orei 19, pe DN 79, între Oradea şi Arad. Tânărul de 22 a vrut să depăşească o autoutilitară cu semiremorcă, condusă de un cetăţean grec în vârstă de 62 de ani, dar în timpul manevrei, când era paralel cu autocamionul, a observat că din faţă vine un alt vehicul. Atunci, şoferul autoturismului a frânat, a încercat să reintre pe banda sa, dar a lovit semiremorca TIR-ului.
Impactul a proiectat autoturismul pe contrasens, unde a fost lovit frontal de autoutilitara condusă de şoferul din Bihor. Dubiţa a ajuns în şanţ, iar tânărul de 22 de ani a rămas încarcerat între fiarele autoturismului pe care îl conducea.
"În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a tânărului de 22 de ani şi a bărbatului de 49 de ani, de asemenea rănit grav. Toţi cei trei conducători auto au fost testaţi şi nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice", a transmis Claudia Iuga, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean din Arad.
Traficul rutier pe DN 79 a fost blocat zeci de minute, din cauza accidentului.