Alin Dat, orădeanul care l-a plimbat pe Călin Georgescu cu un Jaguar la vizita acestuia în oraș, a cerut marți seară, într-un mesaj video postat pe Facebook, eliberarea din arest a fostului candidat la președinție până miercuri la ora 12. Bărbatul amenință că, în caz contrar, susținătorii ar putea prelua „puterea executivă și judecătorească” și i-ar aresta pe reprezentanții autorităților.
Mesajul a fost publicat în seara în care Georgescu a ajuns la Arestul Central al Capitalei, după ce Curtea de Apel București a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, printr-o hotărâre definitivă.
În înregistrarea de pe Facebook, Alin Dat spune pe un ton hotărât: „Am un mesaj către autorități. Ori îl eliberați pe domnul președinte Călin Georgescu - este președintele nostru ales - până mâine la ora 12:00, ori ne arestați pe toți. Ori cealaltă variantă, de nedorit, să ne preluăm noi prerogativele și puterea executivă și cea judecătorească și să vă arestăm noi pe toți, pe absolut toți cei care sunteți implicați direct sau tacit, prin faptul că nu vă îndepliniți atribuțiile față de țară și față de popor. Așa să ne ajute Dumnezeu”.
Cu Jaguarul soției de la Antifraudă
După cum BIHOREANUL a relatat, Alin Flaviu Dat este bărbatul care a condus Jaguarul alb cu care Georgescu s-a deplasat prin Oradea duminică, 13 septembrie. Fostul candidat a vizitat atunci Piața 100, unde numărul celor veniți să-l întâmpine a ajuns la circa 2.000. Ulterior, Georgescu a mers la Mănăstirea Sfintei Cruci, unde Dat l-a însoțit.
Mașina este înmatriculată pe numele soției lui Dat, Georgeana Loredana Dat, angajată a Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea, în cadrul Serviciului Sinteză și Raportări, după cum a dezvăluit Newsweek România.
Alin Dat a candidat în 2020 pe listele PMP pentru Consiliul Local Oradea și Consiliul Județean Bihor, fără să obțină un mandat. În septembrie 2021, a participat la protestul organizat în Piața Unirii de membri și simpatizanți AUR împotriva obligativității purtării măștii în școli.
Proteste în fața Arestului Central
Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt cercetați de DIICOT pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Potrivit procurorilor, cei doi, împreună cu un cetățean italian, l-ar fi convins pe omul de afaceri Răzvan Leu să plătească 1,1 milioane de euro drept garanție pentru un credit pe care nu l-a mai obținut.
Curtea de Apel București a admis marți contestația DIICOT și a dispus arestarea preventivă a ambilor inculpați, schimbând hotărârea Tribunalului București de săptămâna trecută, prin care aceștia fuseseră plasați sub control judiciar.
Marți seară, sute de susținători ai lui Georgescu s-au adunat în fața Arestului Central și au protestat împotriva arestării, relatează HotNews, ai cărui jurnaliști au transmis de la fața locului. Manifestanții au scandat „Căline, Căline, poporul e cu tine”, „Arestați-ne pe toți!” și „Nicușor, arestat!”. Unii au fluturat steaguri tricolore, iar mulțimea a rostit în mai multe rânduri rugăciunea „Tatăl nostru”.