Bărbatul în vârstă de 38 de ani împușcat de interlopul Adrian Hladii, în cursul dimineții de miercuri, pe strada Barcăului din Oradea, a fost operat la Spitalul Judeţean și este în afara oricărui pericol.
„Pacientul a avut noroc pentru că glonțul nu i-a atins nici plămânul și nici vreun vas de sânge mare. A fost operat, iar acum este pe secție, nici măcar la Terapie Intensivă, în afara oricărui pericol. Estimarea medicilor este că, în aproximativ 6 zile, poate fi externat”, a declarat BIHOREANULUI dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Județean.
După cum se ştie, incidentul s-a petrecut miercuri dimineață, pe strada Barcăului din Oradea. Bărbatul de 38 de ani a fost împușcat în umăr, cu o armă cu glonţ, în împrejurări nelămurite până acum de autorități.
Cert este că atacatorul, interlopul Adrian Hladii, a reușit să o răpească pe tânăra cu care era împreună rănitul, Dalia Duca, a împuşcat-o în cap şi a abandonat-o în maşină, iar acum e căutat de Poliţie.