Google a lansat și în România modelul de inteligență artificială Gemini Pro, care conține chatbox-ul Bard. Acesta este capabil să genereze text, imagini, să răspundă întrebărilor, să facă traduceri sau rezumate ori pur și simplu să dialogheze.

Cu Gemini Pro, Google face concurență popularului ChatGPT de la Open AI, chatbox-ul deja cunoscut în multe țări. Spre deosebire de acesta, Bard poate genera imagini gratuit, fără să solicite utilizatorului vreun cost.

Reprezentanții Google susțin că imaginile pe care programul lor le oferă sunt de înaltă realitate și fotorealiste. „Trebuie doar să introduceți o descriere - cum ar fi "creați o imagine a unui câine care călărește o placă de surf" - și Bard va genera imagini personalizate, de mare amploare, pentru a vă ajuta să dați viață ideii dumneavoastră. În concordanță cu principiile noastre de inteligență artificială, generarea de imagini a fost concepută cu responsabilitate în minte. De exemplu, pentru a se asigura că există o distincție clară între imaginile create cu ajutorul Bard și operele de artă umane originale, Bard folosește SynthID pentru a încorpora filigrane identificabile digital în pixelii imaginii generate”, a transmis Google, printr-un comunicat de presă citat de site-ul stirileprotv.ro.

Bard este încă în curs de dezvoltare, așa că este de așteptat să-și îmbunătățească funcțiile. „Sunt încă în curs de dezvoltare, dar învăț mereu noi abilități”, spune chiar el, întrebat ce știe să facă.

Potrivit Google, Gemini Pro este disponibil acum în peste 40 de limbi și 230 de țări și teritorii. Bard poate fi accesat la adresa bard.google.com.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!