Baschetbaliştii de la CSM Oradea au suferit duminică seara prima înfrângere din noua ediţie a campionatului Ligii Naţionale.

În cadrul etapei a IV-a, elevii antrenorului Cristian Achim au fost depăşiţi al Craiova de formaţia locală SCM Universitatea, o echipă care şi anul trecut i-a învins, în etapa a XXX-a, detronându-i din poziţia de lideri. La Craiova au jucat în acest meci atât Sasha Topchov, cât şi Nemanja Maric, doi foşti jucători ai Oradiei.

De această dată, orădenii au cedat pe final, pe fondul unor greşeli care i-au costat şi care a pus adversarul în stiuaţia de a-şi apropia o victorie importantă. Dacă primul sfert a fost adjudecat de olteni cu scorul de 16-14, cel de-al doilea a revenit orădenilor, care au marcat 19 puncte şi au primit 17, la pauza mare intrându-se la egalitate, cu scorul de 33-33.

În partea secundă a confruntării, jucătorii de la CSM au început foarte determinaţi şi şi-au adjudecat sfertul III cu 23-15, numai că, din păcate, în ultimele 10 minute, pe fondul anumitor greşeli, nu au reuşit să înscrie mai mult de 8 puncte, primind în schimb 21. Scorul final al confruntării a fost, aşadar, 69-64.

"A fost un meci frumos, plăcut ochiului, cu multe răsturnări de scor, noi am jucat bine în primele trei sferturi, dar, din păcate, am avut prea multe mingi pierdute pentru nivelul la care aspirăm să jucăm şi am marcat mult mai puţin decât mi-am imaginat că o vom face vreodată. Cam aşa s-a scris istoria acestui joc. Am avut nişte decizii proaste pe final, mingi pierdute stupid şi am dat şansa Craiovei să-şi facă jocul. Cât timp am reuşit să punem în aplicare ceea ce ne-am propus a fost în regulă. În momentul când ne-am pierdut luciditatea, am jucat un sfert în ritmul adversarului şi a fost suficient să pierdem", a declarat, după joc, antrenorul orădenilor Cristian Achim.

Principalul marcator al bihorenilor în această partidă a fost Subotic, autor a 18 puncte, în timp ce de la gazde, Bogdan Popescu şi-a trecut în cont 24 puncte. În următorul joc, orădenii de la CSM vor întâlni sâmbătă, 26 octombrie, pe teren propriu, formaţia Gaz Metan Mediaş.


SCM U Craiova - CSM Oradea 69-64 (16-14, 17-19, 15-23, 21-8)
SCM U Craiova: Bureau 15, Le Var Seals 16, Maric 2, Sokk 2, Bogdan Popescu 24, Topchov, Dzambic 10. Antrenor: Andelko Mandic
CSM Oradea: Comagic 5, Markovic 10, Daniel Popescu 3, Dillon 2, Subotic 18, Nicoară 4, Denison 13, Ţîbîrnă 4, Franklin 5. Antrenor: Cristian Achim
Arbitri: Doru Vinaşi, Ciprian Stoica şi Doru Nicolae.