Formaţia de baschet masculin CSM CSU Oradea nu va juca la sfârşitul acestei săptămâni. Conducerea trupei bihorene a solicitat amânarea partidei cu CSM VSKC Miercurea Ciuc, care iniţial a fost programată pentru sâmbătă, 6 noiembrie, în deplasare.

"Echipa adversă a acceptat solicitarea CSM Oradea. Cele două cluburi au agreat reprogramarea meciului pentru marţi (30.11), iar Federaţia Română de Baschet a fost de acord cu această propunere", a transmis clubul orădean.

Meciul cu harghitenii, care contează pentru etapa a 7-a din Liga Naţională, a fost amânat pentru că "leii roşii" vor disputa marţi, 9 noiembrie, un joc important în cupele europene, cel de pe teren propriu cu FC Porto.

Partida, care este programată de la ora 19 la Arena Antonio Alexe, în cadrul etapei a 5-a din faza grupelor FIBA Europe Cup, va trebui neapărat câştigată de orădeni, dacă doresc să se califice pentru următoarea fază a competiţiei.

De menţionat faptul că în perioada următoare, decurs de opt zile, CSM CSU Oradea va disputa trei partide pe teren propriu. Astfel, după jocul de marţi, 9 noiembrie, cu FC Porto, vineri, 12 noiembrie, orădenii vor evolua cu cei de la FC Argeş Piteşti în Liga Naţională, apoi, pe data 17 noiembrie, într-o zi de miercuri, "roş-albaştrii" vor susţine şi ultimul joc din Grupa H a FIBA Europe Cup, în compania maghiarilor de la Szolnoki Olajbanyasz.

"Potrivit restricţiilor impuse de autorităţi, accesul publicului la aceste meciuri nu va fi permis", mai informează clubul orădean pe site.

Toate jocurile vor fi transmise însă de DigiSport, iar meciul cu Piteşti va fi preluat şi de LookSport.