Baschetbalistele de la Universitatea CSM Oradea au evoluat luni pe teren propriu, în ultima partidă a etapei a XIII-a, ultima a turului, din campionatul Ligii Naționale. Orădencele au primit în Arena „Antonio Alexe", replica gălățencelor de la CS Phoenix, în fața cărora s-au înclinat cu scorul de 70-95.

Meciul a fost echilibrat doar în primul sfert, aceste zece minute fiind adjudecate în cele din urmă de oaspete la trei puncte, cu scorul de 23-20. Apoi, încet gălăţencele au început să se distanțeze pe tabelă și și-au adjudecat sfertul al doilea cu 25-17, ceea ce a însemnat că Phoenix Galați conducea în pauza mare cu scorul de 48-37.

Jumătatea a doua a disputei a avut o desfășurare diametral opusă, cu sfertul III aparținând oaspetelor, care în acest interval au marcat 33 de puncte, față de doar 12 ale gazdelor, iar ultimul sfert aparținând orădencelor, care în ultimele zece minute și-au trecut în cont 21 de puncte, față de numai 14 ale gălățencelor.

Astfel, scorul final a fost 70-95, iar Universitatea CSM Oradea rămâne doar cu două victorii la activ și ocupă locul XI.

Principala marcatoare a jocului a fost Fila Smith, de la Univ. CSM Oradea, autoare a 22 de puncte, în timp ce de la oaspete s-au remarcat Romina Filip și Chelsey Lee, cu câte 19 puncte.


Universitatea CSM Oradea - CS Phoenix Galați 70 - 95 (20 - 23, 17 - 25, 12 - 33, 21 - 14)
Sala: Arena „Antonio Alexe"
Spectatori: 46

Arbitri: Andrada Monika Csender și Cristian Trofim
Comisar FRB: Viorel Constantinescu
Marcatoare U CSM Oradea: Fila Smith 22 puncte, Bianca Monique Smiley 15, Ioana Gavra 13, Alexandra Vlaicu 11, Adelina Gabriela Șerb 4, Tamasha Bolden 2, Ruxandra Chiș 2 și Cristina Badi 1 punct.
Marcatoare Phoenix Galați: Romina Filip 19 puncte, Chelsey Lee 19, Ivory James 18, Trudy Armstead 10, Beatrice Alaiba 10, Tertrina Sakelle Daniels 8, Gabriela Cursaru 7 și Andreea Adelina Ștefan 4 puncte.

Dintre celelalte jocuri ale etapei, în principal s-a remarcat victoria brașovencelor de la Olimpia CSU în disputa cu CSBT Alexandria, scor 89-76. Primele trei clasate, Municipal Târgoviște, Sepsi Sf. Gheorghe și Universitatea Alba Iulia nu au avut probleme în a se impune, câștigând toate la scoruri categorice.


Rezultatele etapei a XIII-a a Ligii Naționale la baschet feminin:

Luni, 17 noiembrie:
Universitatea Cluj-Napoca - Univ. Goldiș ICIM Arad 47-82

Sâmbătă, 22 noiembrie:
Olimpia CSU Brașov - CSBT Alexandria 89-76
CS Municipal Satu Mare - CS Nova Vita 92-68
CS Municipal Târgoviște - BCM Danzio Timișoara 80-39
CS Universitatea Alba Iulia - SCM CSS Craiova 101-56
ACS Sepsi SIC - CS Rapid București110-33
Universitatea CSM Oradea - CS Phoenix Galați 70-95


Clasament:

1. CS Municipal Târgoviște 11/2 24
2. ACS Sepsi SIC 11/2 24
3. CS Universitatea Alba Iulia 11/2 24
4. CSBT Alexandria 9/4 22
5. Univ. Goldiș ICIM Arad 10/2 22
6. CS Phoenix Galați 8/5 21
7. BCM Danzio Timișoara 7/6 20
8. Olimpia CSU Brașov 7/5 19
9. CS Municipal Satu Mare 5/8 18
10. CS Nova Vita 5/8 18
11. Universitatea CSM Oradea 2/11 15
12. Universitatea Cluj-Napoca 2/11 15
13. CS Rapid București 1/12 14
14. SCM CSS Craiova 1/12 14