Echipa de baschet feminin a Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" a câştigat turneul semifinal, Seria D, al Campionatului Naţional U17, competiţie care s-a desfăşurat la Oradea în perioada 28 februarie - 2 martie.

Turneul a reunit la start patru formaţii: CN "Mihai Eminescu" Oradea, CSS "Al. Ceuşianu" Reghin, LPS CSS Satu Mare şi CSS 1 Constanţa.

În prima etapă, elevele antrenoarei Suzana Onaca, jucătoarele de la "Mihai Eminescu" au întâlnit formaţia constănţeană, pe care au întrecut-o cu scorul de 64-34, Timeea Peter fiind principala marcatoare, cu 17 puncte.

În runda a II-a, orădencele au întâlnit formaţia din Satu Mare, de care au trecut cu scorul de 58-35, Şerb, cu 19 puncte, fiind de această dată principala marcatoare.

Ultima etapă a adus în faţa jucătoarelor de la CN "Mihai Eminescu" echipa din Reghin, CSS "Al. Ceuşianu", partidă care s-a dovedit a fi cea mai dificilă pentru orădence, elevele profesoarei Onaca reuşind în cele din urmă să se impună la o diferenţă de trei puncte, cu scorul de 44-41. De la gazde, tot Şerb a fost coşgetera, cu 15 puncte.

Astfel, orădencele s-au situat pe primul loc, urmată de formaţia din Reghin şi cea din Satu Mare. Următorul turneu semifinal va avea loc în perioada 11-13 aprilie. Primele trei echipe se vor califica la turneul final al competiţei.


Rezultatele turneului semifinal, Seria D, al CN de baschet feminin (Oradea):

Etapa 1:

CN Mihai Eminescu Oradea - CSS 1 Constanţa 64-34
Marcatoare CN "Mihai Eminescu": Peter 17, Şerb 16, Anghel 12, Ciordaş 8, Kozma 2, Gavriş 3, Mihu 2
CSS Al. Ceuşianu Reghin - LPS CSS Satu Mare 70-43

Etapa a 2-a:

CSS 1 Constanţa - CSS Al. Ceuşianu Reghin 24-83
LPS CSS Satu Mare - CN Mihai Eminescu Oradea 35-58
Marcatoare CN "Mihai Eminescu": Şerb 19, Peter 16, Ciordas 10, Anghel 4, Mihu 2, Muntean 2, Antal 2, Bălan 2

Etapa a 3-a:

LPS CSS Satu Mare - CSS 1 Constanţa 82-31
CN Mihai Eminescu Oradea - CSS Al. Ceuşianu Reghin 44-41
Marcatoare CN "Mihai Eminescu" : Şerb 15, Ciordaş 13, Dimoftiu 10, Peter 3, Anghel 3


Clasament:

1.CN Mihai Eminescu Oradea
2. CSS Al. Ceuşianu Reghin
3. LPS Satu-Mare
4. CSS 1 Constanţa