Finala pentru locurile 7-8 în Divizia a de baschet feminin dintre CSM U Oradea şi Rapid se dispută după sistemul cel mai bun din trei jocuri. Orădencele au făcut luni primul pas spre a-şi adjudeca locul 7 în ierarhia finală, reuşind să câştige în faţa giuleştencelor cu 53-50 în urma unui meci încins şi disputat până în ultima sutime de secundă.

Partida a fost pusă sub semnul echilibrului încă din debut, iar după primul sfert scorul era egal: 13-13. Rapid a avut cea mai mare diferenţă pe tabelă în debutul sfertului secundă: 13-19, însă orădencele au revenit repede şi au încheiat în avantaj primele două sferturi: 29-26.

Niciuna dintre echipe n-a reuşit o desprindere decisivă, astfel că după 30 de minute efective de joc era 40-39, dar cu avantaj al experienţei în favoarea Rapidului, pentru că Oradea şi-a pierdut pivoţii, deoarece Dana Tămăşdan şi Mihaela Adi au fost eliminate pentru cinci greşeli personale.

Finalul a fost incandescent, la 44-44 Oradea reuşind un coş de trei puncte prin Monica Ardelean, reuşită ce avea să fie determinantă în economia rezultatului final: 53-50 pentru Oradea.

Rapidul a încercat egalarea în ultimele şase secunde, la un ultim atac, însă aruncarea de trei puncte, salvatoare, care să trimită jocul în prelungiri, n-a mai venit.

Al doilea meci va avea loc la Bucureşti, joi, iar dacă Oradea va câştiga, al treilea meci nu se va mai disputa. În schimb, dacă Rapidul egalează, jocul decisiv se va disputa la Oradea.


CSM U Oradea - Rapid 53-50 (13-13, 16-13, 11-13, 13-11)

CSM U Oradea: Ioana Gavra 15, Dana Tămăşdan 10, Loredana Ulica 2, Oana Sărăcuţ 6, Edit Sabău 6, Ada Vlaicu 2, Mihaela Adi 2, Moni Ardelean 10. Antrenori: Adriana Niculescu şi Ioana Croitoru

Rapid: Liliana Scarlat 9, Ana Pavel 4, Natalia Burlakova 11, Cristina Perţa 19, Georgeta Ştefan, Claudia Ene 2, Elena Constantin 5, Roxana Bejan. Antrenor: Dan Militaru.

Arbitri: Gabriela Istvan şi Răzvan Puf (ambii Timişoara)

Comisar FRB: Radu Bucerzan (Timişoara)