Partida s-a desfăşurat în devans ca urmare a faptului că formaţia bihoreană a cerut acest lucru, după ce duminică a evoluat la Bucureşti şi să evite costurile cu două deplasări lungi, nu s-a mai întors acasă după disputa cu Olimpia, ci a luat drumul Alexandriei, unde a cedat, aşa cum era, de altfel, de aşteptat, la 39 de puncte.
Scorul final al disputei a fost 81-42 în favoarea teleormănencelor, care au dominat clar jocul, impunându-se, pe sferturi, cu 18-13, 22-6, 21-10 şi 20-13.
După un început ceva mai echilibrat, în sfertul al doilea orădencele au fost surprinse la toate capitolele, reuşind să marcheze în acest interval doar 6 puncte.
De altfel, cele mai multe puncte în acest joc le-a reuşit Alexandra Vlaicu, 14, urmată de Keiv aSmall, cu 11. Celelalte marcatoare ale orădencelor au avut însă puţine reuşite, Romina Cristea, Loredana Ulica şi Carla Şigan câte 4, iar Alexandra Gherle 3 şi Anamaria Aurelia Mesaros 2 puncte.
De la gazde s-au remarcat, în special, Natasha Kay Graboski, cu 18 puncte, Marija Prlja, cu 17, şi Kari Laplante, autoare a 16 puncte.
La joc au asistat circa 700 de spectatori, echipa gazdă revenind în fruntea ierarhiei după acest joc, cu 19 puncte. De cealaltă parte, Universitatea CSM Oradea se situează pe poziţia a XII-a, cu 11 puncte.
Restul jocurilor din etapa a X-a a Diviziei A la baschet feminin sunt programate sâmbătă:
ICIM Univ V. Goldis - CS Universitatea Alba Iulia
BBALL 6 Sepsi BC - Politehnica Naţional Iaşi
CS Municipal Targovişte - CS Nova Vita
CS Municipal Satu Mare - BCM Danzio
Universitatea Cluj - CSM Bucureşti Sportul Studenţesc
CS Olimpia Braşov - SCM Craiova
CS Rapid - CS Olimpia Bucureşti
Clasament
1. CSB Teleorman 9/1 19 p
2. CS Municipal Targovişte 9/0 18 p
3. CS Universitatea Alba Iulia 8/1 17 p
4. CS Nova Vita 8/1 17 p
5. ICIM Univ V. Goldis 7/2 16 p
6. SCM Craiova 6/3 15 p
7. BCM Danzio 5/4 14 p
8. CSM Bucureşti Sportul Stud. 4/4 12 p
9. CS Olimpia Braşov 3/6 12 p
10. CS Municipal Satu Mare 4/3 11 p
11. CS Olimpia Bucureşti 2/7 11 p
12. Universitatea CSM Oradea 1/9 11 p
13. CS Rapid 2/7 11 p
14. Politehnica Naţional Iaşi 0/9 9 p
15. Universitatea Cluj 2/5 9 p
16. BBALL 6 Sepsi BC 0/8 8 p