Baschetbalistele orădene ale echipei Universitatea CSM au suferit miercuri o nouă înfrângere la scor în actuala ediție a campionatului Ligii Naționale.

Elevele antrenoarei Adriana Niculescu au evoluat la Alexandria, în fața formației locale CSBT, una dintre fruntașele clasamentului și care, conform calcului hârtiei, s-a impus, cu scorul de 90-49.

Meciul a contat pentru etapa a XIX-a și a început în trombă pentru gazde, care după primele zece minute conduceau cu 29-10, pentru ca la jumătatea confruntării teleormănencele să conducă cu 56-19.

În aceste condiții, după pauza mare, gazdele s-au mai relaxat, permițând orădencelor să fie ceva mai prolifice pe tabela de marcaj. Astfel, sfertul III s-a încheiat nedecis, 15-15, iar în ultimele zece minute, CSBT Alexandria a marcat 19 puncte, iar Universitatea CSM, 15. În aceste condiții, gazdele au reușit o victorie mai mult decât clară, la o diferență de 41 de puncte,  cu  90-49.

Chiar dacă orădencele au marcat mult mai puține puncte decât gazdele, cea mai eficace jucătoare a disputei a fost o reprezentantă a Universității CSM. Este vorba despre Alexandra Vlaicu, autoare a 18 puncte. De la gazde, principala marcatoare a fost Georgiana Viorela Voicu, cu 16 puncte.


CSBT Alexandria - Universitatea CSM Oradea  90 - 49 (29 - 10, 27 - 9, 15 - 15, 19 - 15)
Sala: Sporturilor Alexandria
Spectatori: 400
Arbitri: Alexandru Ivan și Dan Narcis
Comisar FRB: Luca Badea

Marcatoare CSBT Alexandria: Georgiana Viorela Voicu 16 puncte, Anca Sipoș 13, Adrienne Nicole Webb 13, Rachel Coffey 11, Morgan Stroman 10, Alina Mihaela Chivu 8, Shanita Tava Arnold 5, Crenguța Maria Teodorescu 5, Eliza Florentina Ispas 4, Ioana Ghizila 3 și Stefka Kirilova Miteva 2 puncte.

Marcatoare Universitatea CSM Oradea: Alexandra Vlaicu 18 puncte, Quentori Alford 14, Ioana Gavra 10, Fila Smith 5 și Ruxandra Chiș 2 puncte.

Și liderul clasamentului, ACS Sepsi SIC, a reușit o victorie clară în etapa de miercuri. Evoluând pe teren propriu, jucătoarele din Sf. Gheorghe s-au impus cu scorul de 93-38, în fața unei adversare mult mai bine clasate însă, CS Phoenix Galați, de pe locul V.

Echipa de pe locul II, CS Municipal Târgoviște, reușit scorul etapei însă, învingând deținătoarea „lanternei roșii", echipa CS Rapid București, cu scorul de 112-48.


Etapa a XIX-a a Ligii Naționale de baschet feminin:

Miercuri, 21 ianuarie:

CSBT Alexandria - Universitatea CSM Oradea 90-49

SCM CSS Craiova - Olimpia CSU Brașov 70-98

BCM Danzio Timișoara - CS Municipal Satu Mare 84-56

CS Nova Vita - Universitatea Cluj-Napoca 86-69

ACS Sepsi SIC - CS Phoenix Galați 93-38

CS Municipal Târgoviște - CS Rapid București 112-48

26 februarie:

Univ. Goldiș ICIM Arad - CS Universitatea Alba Iulia


Clasament:

1.

ACS Sepsi SIC

17/2

36

2.

CS Municipal Târgoviște

16/3

35

3.

CS Universitatea Alba Iulia

15/3

33

4.

Univ. Goldiș ICIM Arad

14/4

32

5.

CS Phoenix Galați

12/7

31

6.

Olimpia CSU Brașov

12/7

31

7.

CSBT Alexandria

12/7

31

8.

BCM Danzio Timișoara

9/10

28

9.

CS Municipal Satu Mare

8/11

27

10.

CS Nova Vita

7/12

26

11.

Universitatea Cluj-Napoca

4/15

23

12.

SCM CSS Craiova

3/16

22

13.

Universitatea CSM Oradea

2/17

21

14.

CS Rapid București

1/18

20