Echipa naţională de baschet feminin junioare I a disputat joi seara, la sala de sport a Universităţii, primul joc din seria celor trei amicale pe care le are programate în această săptămână în Oradea. Se ştie, reprezentativa ţării noastre se pregăteşte pentru Campionatul European ce va debuta pe 4 august la Oradea.

În prima confruntare amicală din această săptămână, tinerele baschetbaliste tricolore au înregistrat un eşec în faţa selecţionatei similare a Ungariei, care s-a impus cu scorul de 50-44, după ce, cu excepţia sfertului al doilea, a controlat întreaga partidă. Astfel, pe reprize s-au înregistrat scorurile: 15-7, 12-16, 8-9, 15-12.

Româncele, pregătite de George Mandache şi Ştefania Borş, au început timorat jocul având un trac specific vârstei şi datorită faptului că au evoluat în faţa unui număr destul de mare de spectatori. Maghiarele s-au adaptat mai bine şi au pus stăpânire pe joc, ducând mereu mingea spre panoul advers.

În sfertul secund, greşelile au început să apară în ambele tabere cu menţiunea că româncele au suferit în apărare, unde în situaţiile de unu la unu erau foarte uşor depăşite.

După pauză s-a simţit o anumită prospeţime în jocul tricolorelor, dar treptat, din cauza ineficienţei aruncărilor, acestea s-au stins, numai că nici adversarele nu au avut o evoluţie prea bună în sfertul III. Aşadar, în aceste 10 minute s-a consemnat un baschet lipsit de spectaculozitate.

Ultimul sfert a aparţinut jucătoarelor maghiare, care s-au impus cu 15-12, iar cu rezultatul general de 50-44, au înregistrat o victorie meritată.

După acest prim joc de verificare se poate remarca dorinţa în evoluţia jucătoarelor României, însă, echipa mai are multe aspecte tehnice de pus la punct, în special pe faza de apărare.

În această partidă, pentru echipa României au evoluat: Alexandra Dumitrache, Ana Grigore, Sonia Ursu, Diana Moraru, Laura Pal, Ştefania Pal, Reka Domokos, Hanna Demeter, Oana Băluţă, Bianca Blănaru, Alina Crăciun, Henrietta Blejan. La partidă a fost prezentă şi Carmen Tocală, preşedinta Federaţiei Române de Baschet.

Sâmbătă şi duminică, de la ora 20, tinerele baschetbaliste tricolore vor întâlni Franţa, într-o dublă amicală, programată însă la Arena "Antonio Alexe".