După un început extrem de slab de partidă, în care au fost conduşi de adversarii de la BCM U Piteşti chiar şi cu 17 puncte, baschetbaliştii de la CSM Oradea s-au impus, totuşi, în meciul de sâmbătă seară. Mobilizaţi de antrenorul Cristian Achim, sportivii orădeni au reuşit să-şi revină mai ales după pauza mare, iar la final i-a surclasat pe piteşteni cu scorul de 72-66.

Partida dintre CSM Oradea şi BCM U Piteşti din cadrul Ligii Naţionale s-a disputat în Arena Antonio Alexe. Oaspeţii au venit la Oradea extrem de motivaţi şi, după primele 10 minute, conduceau cu 20 la 10 echipa orădeană aliniată la start: Willam Franklin, Daniel Dillon, Vujadin Subotic, Titus Nicoară şi Sean Denison. Şi la pauza mare tot BCM U Piteşti era în avantaj, cu 40-28.

În ultimele 20 de minute, însă, în ciuda jocului agresiv practicat de piteşteni, baschetbaliştii de la CSM Oradea şi-au revenit şi au condus jocul. Sfertul al treilea s-a încheiat cu scorul de 51-54, iar finalul de meci le-a aparţinut gazdelor, care încheiat partida cu scorul de 72-66.

Înainte de final, mai mulţi jucători ai echipei oaspete au trebuit înlocuiţi, căci acumulaseră 5 greşeli personale, în aceeaşi situaţie aflându-se şi Vujadin Subotic, de la gazde.

Cel mai bun jucător al CSM Oradea în meciul de sâmbătă a fost pivotul canadian Sean Denison, care a marcat 24 de puncte, urmat de Titus Nicoară, cu 14 puncte. Victoria cu BCM U Piteşti este cea de-a cincea consecutivă pentru elevii lui Achim.