Echipa orădeană de baschet masculin CSM a încheiat turneul amical din această săptămână de la Sibiu cu o victorie, după ce vineri, în ultima zi a Memorialului "Elemer Tordai", a învins cu scorul de 86-69 formaţia argeşeană BCM U Piteşti.

La fel ca în jocul precedent, antrenorul Cristian Achim a trimis în teren de la început formula: Franklin, Dillon, Subotic, Nicoară şi Denison. Vrând parcă să răzbune rezultatele anterioare, jucătorii bihoreni au început mai bine meciul şi s-au instalat la conducere, adjudecându-şi primul sfert cu scorul 24-20.

Sfertul secund a fost şi mai mult la discreţia orădenilor, care în intervalul acestor 10 minute au marcat 28 de puncte, primind schimb numai 22, astfel că în pauza mare au intrat cu un avantaj de 10 puncte, scor 52-42.

Repriza a doua a început şi mai productiv pentru orădeni, care s-au remarcat atât în faza ofensivă cât şi-n cea defensivă, astfel că în sfertul III au reuşit să înscrie 21 de puncte şi să primească numai 8. Cu 10 minute înainte de final scorul era de 73-50 pentru CSM Oradea.

În ultimul sfert, când Oradea a jucat cu patru români, Hora, Popescu, Paşca şi Şibîrnă, iar al cincilea jucător de pe teren a fost Markovic, situaţia s-a mai echilibrat, piteştenii reuşind să se apropie pe tabelă, dar nu foarte mult însă, fiindcă cei din teren, inclusiv Ciordaş şi Sergiu Pop, introduşi pe parcurs, s-au descurcat foarte bine, în acest interval CSM reuşind 13 puncte, faţă de 19 ale argeşenilor, iar scorul final a devenit 86-69 pentru CSM Oradea, care a obţinut o victorie reconfortantă, care drege moralul după înfrângerile din primele două zile.

Dintre marcatorii orădenilor în acest meci Radovan Markovic şi Sean Denison au avut câte 15 puncte fiecare, iar Daniel Dillon 14 puncte. De la piteşteni, în schimb, s-a remarcat Marko Djurkovic, autor a 12 puncte.

Elevii antrenorului Cristian Achim au încheiat cu o victorie un turneu în care nu au urmărit rezultatele, ci mai mult cristalizarea relaţiilor de joc.