Baschetbaliştii de la CSM Oradea au făcut iarăşi un meci bun şi au obţinut o victorie pe măsură în jocul de vineri seara de la Arena "Antonio Alexe", în etapa a II-a a Memorialului Antonio Alexe.

În confruntarea cu vicecampioana României, BC Mureş Tg. Mureş, elevii lui Cristian Achim s-au impus cu scorul de 88-74 şi au urcat pe prima poziţie a clasamentului turneului internaţional amical, care este organizat în memoria celui care a fost regretatul baschetbalist Tony Alexe.

De la început, tehnicianul orădean a trimis în teren echipa: Franklin, Dillon, Subotic, Comagic şi Denison.

Debutul de joc nu a fost tocmai favorabil gazdelor, care s-au văzut conduse pe tabela de marcaj, însă au revenit, au egalat, dar până la urmă tot mureşenii au încheiat în avantaj primele 10 minute, scor 27-24.

Sfertul secund a fost ceva mai echilibrat, ambele combatante marcând câte 25 de puncte, astfel că în pauza mare s-a intrat cu avantajul de 3 puncte al mureşenilor, scor 52-49.

După pauza mare, raporturile de forţa s-au schimbat total şi balanţa a înclinat mult în favoarea "roş-albaştrilor", care s-au apărat bine şi au fost destul de eficienţi şi-n atac, marcând în sfertul III 19 puncte şi primind doar 9. Cu 10 minute înainte de final CSM conducea astfel cu scorul de 68-61 şi avea meciul în mână.

Situaţia a continuat şi-n ultimul sfert, când Oradea a fost mult mai pragmatică şi n-a iertat aproape nimic, în timp ce oaspeţii nu se regăseau. Din tribună spectatorii chiar cereau la un moment dat gazdelor să mai lase şi formaţia adversă să mai înscrie. După ce au fost marcate alte 20 de puncte de orădeni şi numai 13 de mureşeni, jocul s-a încheiat cu victoria la 14 puncte a CSM-ului, scor 88-74.

Dacă mureşenii s-au bazat la început pe aruncările de la distanţă, când le-au intrat mai multe asemenea încercări, cu timpul au fost ponderaţi însă de elevii lui Cristi Achim, care în ultimele 10 minute chiar i-au umilit, cineva din tribună întrebându-se ce fel de vicecampioană este Târgu Mureşul.

Cu acest prilej a debutat în faţa propriilor suporteri şi Titus Nicoară, jucător care a fost aplaudat la scenă deschisă când a intrat, el fiind, de altfel, şi ce mai bun marcator al CSM-ului, cu 19 puncte înscrise. A fost urmat de Subotic, cu 17 puncte, şi de Radovan Markovic, autor a 13 puncte. De la BC Mureş, Ivan Ivanovic a înscris 17 puncte, iar Vaidotas Peciukas, 15 puncte.

Ca fapt divers, la început, mingea de angajament a fost dată de antrenorul echipei de polo CSM Digi, Dorin Costrăş. Ideea aparţine conducerii clubului orădean, care vrea să onoreze valorile din sportul bihorean, printr-un proiect numit: "Respect valorilor sportului orădean". În acest sens, la fiecare meci de pe teren propriu o altă personalitate din sportul orădean urmează să fie prezentă pentru a da mingea de angajament de la începutul meciului, după cum a declarat managerul echipei, Şerban Sere.

De precizat că în acest meci tehnicianul Cristian Achim nu i-a utilizat aproape deloc pe Rareş Paşca, Horia Hora sau Sergiu Pop, jucători care este de aşteptat să evolueze mai mult însă în ultimul meci, de sâmbătă, cu Nyireghaza, un adversar mai modest decât celelalte întâlnite până acum de CSM la acest turneu.

De altfel, în primul meci al zilei de vineri, Albacomp Szekesfehervar a dispus cu scorul de 97-58 de Marso Vagep Nyireghaza.